Psiholog clinician. Psihoterapeut.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA

Pune o intrebare medicului:

Intrebari si Raspunsuri:

Adolescentii, tinerii si evolutia lor

19
intrebari

Turcau Marius 29.06.2017
Bunaziua, am 17 ani, ma apropii de 18, si nu stiu exact ce drum sa urmez mai departe. Nu stiu exact ce profesie mi-ar place si mi s-ar potrivi mai bine... Ma puteti ajuta, care ar fi cauza acestei indecizii si cum as putea sa o depasesc? Multumesc mult!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 29.06.2017
Bună ziua, în anumite condiţii, această indecizie a ta nu este o problemă gravă. De multe ori, elevii ce manifestă o indecizie față de carieră, se găsesc într-una din situaţiile: - manifestă disconfort față de alegerea unei cariere din cauza unei presiuni din familie, - există o lipsă de informații despre lumea ocupațională - există o predispoziție spre afectivitate negativă. - evită să acumuleze cunoștințe relevante pentru carieră din cauza anxietății față de decizie, care îi face să pară demotivați. - există probleme de percepție a sinelui. Este important să vezi unde te poziţionezi tu, şi te-ar ajuta cu siguranţă sfatul unui psiholog. Poţi apela la psihologul şcolar sau la un psihoterapeut, există teste psihologice ce pot releva abilităţile tale şi către ce ai putea să te îndrepţi.

Virgil Mihai 19.05.2017
Va multumesc mult, am reusit!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 21.05.2017
Mă bucur! Ai încredere în tine!

Mihai Virgil 07.05.2017
Buna ziua, am 13 ani si imi place de o fata din clasa noastra. Nu sunt sigur daca sunt indragostit, dar ma gandesc ca poate mi-as da seama mai bine daca as sta de vorba mai mult cu ea. Nu stiu cum sa-i spun ca as vrea sa ne cunoastem mai bine, ea pleaca foarte repede acasa dupa ore, iar in pauze nu prea avem timp. Cum ar trebui sa procedez? Ce ar trebui sa vorbesc cu ea la inceput?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.05.2017
Bună dimineaţa, într-adevăr petrecând mai mult timp în preajma persoanei care îţi place, îţi vei da seama mai uşor ce simţi pentru ea. Poate o solutie ar fi la începutul orelor, dacă ea vine mai devreme, sau chiar într-o pauză, întreab-o dacă poate rămâne puţin după ore pentru că ai vrea să-i spui mai multe lucruri. Dacă în ziua aceea se grăbeşte, poate va fi mai disponibilă următoarea zi. Sau vorbeşte cu ea la telefon să stabiliţi o întâlnire înaintea orelor. Dacă terminaţi seara târziu, s-ar putea ca ea să nu fie încântată să rămână prea mult la şcoală. Subiectele discuţiilor pot fi exact ceea ce vrei tu să ştie ea despre tine, ce doreşti să-i împărtăşeşti, ce ai ti-ai dori să ştii tu despre ea. Nu este nevoie să te pregăteşti cu un discurs, pur şi simplu vorbeşte despre ce simţi, despre ce întrebări te preocupă sau în ce activităţi eşti angrenat. Succes!

Laurentiu 02.03.2015
Care sunt cele mai importante motive care determina alegerea anumitor profesii?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.03.2015
Pot fi mai mulţi şi destul de diverşi factori ce influenţează motivele acestei alegeri. De exemplu : ● Profilul liceului poate influenţează motivele ce stau la baza alegerii profesiei: există diferenţe între subiecţii de la liceele cu profil teoretic şi cei de la licee cu profil industrial ● Capacitatea de deciziei influenţează motivele ce stau la baza alegerii profesiei: există diferenţe între subiecţi indecişi şi cei decişi ● Condiţionările familiale sau sociale pot influenţa aceste motivaţii

Laurentiu 25.02.2015
Buna dimineata, am 18 ani si nu stiu inca, cum imi spun parintii,.. "ce drum in viata sa aleg".Care este relatia dintre motivatie si orientarea profesionala? Care sunt motivele reale care determina asemenea orientari la un adolescent? Este vorba de o alegere reala? De ce nu reusesc sa ma hotarasc?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 26.02.2015
Sunt multe întrebări puse deodată, voi încerca să raspund pe rând. Adolescentul de azi, speriat de alternativa somajului, sub limita expectanţelor sale, a uitat să privească spre sine pentru a vedea ce-i place, ce i s-ar potrivi, ce aptitudini are? Deci motivaţia poate fi oarecum perturbată de presiuni exterioare, iar orientarea profesională implică o cunoaştere a aptitudinilor proprii. Perioada adolescenţei este ultima perioada în care decizia alegerii unei cariere nu mai poate fi amânată. Opţiunea adolescentului pentru o anumită profesie este rezultatul unor procese afective, mai mult influenţată de dorinţă decât de recunoaştere obiectivă a posibilităţilor. Sfatul meu este să faci iniţial o testare psihologică pentru a vedea în functţe de abilităţile tale, către ce domenii ai putea să te orientezi, şi dacă acele direcţii nu-ţi plac foarte tare, poţi încerca să-ţi îmbunătăţeşti alte aptitudini vocaţionale. Cu siguranţă câteva întâlniri cu un psiholog te vor ajuta.

Theodor 08.01.2015
Nu am mai fost, nu-mi place ideea ca cineva este foarte atent la mine cand vorbesc despre o problema, ca se uita la toate gesturile mele sau ma descoase. Am vazut in mai multe filme ce se intampla, si vreau sa spun liber ce am de spus.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.01.2015
Theodor nu uita că psihologul este şi el om, şi dorinţa lui este să te ajute. Ceea ce ai văzut în filme, erau jocuri de rol, erau actori ce jucau un rol, pentru câteva secvenţe. O sedinţă de terapie nu este un interogatoriu, ceea ce se doreşte este ca prin întrebările respective, psihologul să-şi dea seama de contextul în care apar sau se manifestă eventuale probleme. Eu zic, măcar aşa, pentru a avea o experienţă nouă, să vii la clinică să avem o discuţie, sau să mergi în altă parte, dacă tu cunoşti un alt psiholog cu care ţi-ar fi mai uşor sa vorbeşti.

Theodor 07.01.2015
Buna dimineata, am 18 ani si am cateva intrebari si cateva mici probleme, despre care as vrea insa sa discut prin email, nu prea ma incanta varianta de a veni intr-un cabinet de psihologie sa vorbesc. As putea achita prin banca consultatiile, se poate?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.01.2015
Nu se poate Theodor, sau cel puţin nu cu mine, nu am mare încredere în eficienţa terapiei online. Ai mai fost până acum să stai de vorbă cu un psiholog? Cu ce crezi că ţi-ar fi cel mai greu?

Cristina 14.12.2014
Buna ziua!Ma numesc Cristina si am 16 ani.Parintii au asteptari de la mine sa le vin cu note mari iar eu in ultimul timp printr-o perioada mai dificila in care nu ma pot concentra(la invatat),plang adeseori si ma desconsider foarte mult.Mentionez si faptul ca in timpul saptamanii merg la 2 voluntariate si mai practic si un sport si anume lupte la care nu mi--ar placea sa renunt .Ma gandesc ca poate starea mea mi se datoreaza si faptului ca nu am foarte mult timp in care sa ma relaxez(nici nu stiu sa-mi organizez prea bine timpul,ce-i drept)Datorita acestei situatii,notele mele au scazut,lucru ce ma demoralizeaza si mai mult.Nu stiu ce sa fac ca sa-mi recastig increderea de sine.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 15.12.2014
Cristina, cred că cel mai bine este să vii la cabinet să discutăm direct. Trebuie să ştim ce înseamnă "note mari", sau " plâng adeseori", să înţelegem în ce sens este dificilă perioada prin care treci. Sunt convinsă că se poate găsi o soluţie, astfel încât să poţi să-ţi îndeplineşti şi nevoile tale şi să fie liniştiţi şi părinţii. Fă o programare la clinică, cu cât vom şti mai multe lucruri, cu atât avem şansa să găsim o rezolvare mai bună.

Marius 11.11.2014
Buna dimineata, am implinit de curand 17 ani, si citind intrebarile puse pana acum inteleg ca si parintii trec prin multe incercari alaturi de noi. Totusi, puteti explica mai in detaliu, care sunt principalele probleme cu care te confrunti la adolescenta, sa stim ce ne asteapta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 11.11.2014
Adolescenţa este de fapt o perioadă foarte frumoasă, care aduce multe daruri, nu trebuie văzută ca o " sperietoare". Apar anumite probleme, în principal datorită faptului că sunt multe transformări într-un timp relativ scurt, cărora trebuie să le facă faţă atât adolescentul cât şi părinţii. Adolescenţii resimt o tot mai mare nevoie de independenţă. Aceasta este o etapă în care adolescenţii încearcă roluri de adult. Pe lângă obţinerea unei identităţi unice şi integrate, adolescentul trebuie să mai achiziţioneze un nou statut în familie, deoarece relaţiile cu părinţii iau o altă formă, şi trebuie să treacă la o poziţie mai autonomă în relaţie cu întreaga lume, în special în ceea ce priveşte dezvoltarea carierei. Imaginea de sine se referă la reprezentarea şi evaluarea pe care individul şi le face despre el însuşi, în diferite etape ale dezvoltării sale şi în diferite situaţii de viaţă. Imaginea de sine depinde şi de felul în care subiectul este privit şi apreciat de către cei din jur. Adolescentul se implică activ în analiza propriei persoane, de multe ori retrăgându-se din lume pentru a se găsi pe el însuşi. Răspunsurile despre sine adolescentul le găseşte în informaţiile provenite din mediul familial şi social, şi uneori acestea sunt contradictorii.

Magda 04.11.2014
Buna seara, fiica mea este adolescenta, stiu ca sunt multe probleme acum, dar ma ingrijoreaza faptul ca petrece timpul mai mult pentru aranjarea unei imagini exterioare. Isi strica tenul si parul cu tot felul de produse cosmetice, si a inceput sa se simta complexata pentru ca nu are haine scumpe. Am vrea sa stopam cumva aceste manifestari sau sa le mai diminuam pentru ca ii fac rau, se consuma, nu doarme. Este normal? Ce trebuie facut?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.11.2014
Ȋntre anumite limite este normal. Datorită creşterii explozive şi inegale, înfăţişarea adolescentului nu este întotdeauna armonioasă. Acesta este motivul datorita caruia majoritatea adolescenţilor se preocupă intens de felul cum arată .Probleme, precum coşurile, dinţii neregulaţi, pielea grasă, ochelarii. Toate aceste lucruri ce pot părea minore devin adevărate probleme existenţiale în această perioadă, de ele îngrijorându-se în egală măsură şi fetele ca şi băieţii. Creşterea explozivă şi transformarile hormonale sunt o provocare pentru psihicul adolescentului, el trebuind să înveţe să se adapteze noii aparenţe într-un ritm de multe ori prea rapid. Pe de altă parte, din păcate, ei sunt supuşi la un " bombardament" informaţional foarte puternic pe segmentul îmbracaminte, cosmetice, accesorii şi totul este " must have". Ȋntelegeţi-i zbuciumul dar continuaţi să-i explicaţi cu blândeţe şi fermitate că în viaţă există şi alte sisteme de valori, cărora cu siguranţă ea le face faţă cu brio.

Melania 03.11.2014
Am citit cate ceva despre transformarile prin care trec adolescentii, totusi care este explicatia cresterii agresivitatii, al tupeului, ce se transforma uneori in obraznicie? Avem un baiat de 17 ani si aproape nu il mai recunoastem.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 03.11.2014
Există anumite caracteristici specifice ale dezvoltarii psihice ale adolescentului, ce se datorează în principal nevoii de autodeterminare şi autoeducare implicate în maturizarea sociala care i se cere. Ȋncepe să conştientizeze responsabilităţi noi ce-i revin, si se implică în alegeri vocaţionale. Apar atunci, cateva de conduite: ● conduita revoltei ● conduita închiderii în sine ● conduita exaltării şi afirmării Conduita revoltei conţine refuzul de a se supune, manifestări de protest, de răzvrătire. Revolta este direcţionată iniţial împotriva familiei, apoi apare revolta împotriva şcolii prin refuzul de a accepta o autoritate. Conduita închiderii în sine este similară cu o perioadă de introspecţie. Introspecţia conduce la un examen al propriilor posibilităţi şi aptitudini. Perioada de exaltare şi afirmare survine în momentul în care tânărul se simte capabil de a valorifica resursele dobândite prin informare şi introspecţie. Pe fondul acestui zbucium interior, şi manifestările lor exterioare sunt...dezastruoase uneori. Fiţi în continuare aproape de el, puneţi limite, discutaţi şi sustineţi, în acelaşi timp.

Teodor 30.10.2014
Ce este de fapt imaginea de sine?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.10.2014
Imaginea de sine răspunde la intrebarea: “Cine sunt eu şi ce pot să fac?”. Ea este un "filtru‖ "prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane pot reţine doar eşecurile şi pot atribui succesele întâmplării, menţinându-şi astfel o imagine de sine negativă. Imaginea de sine se dezvoltă pe parcursul vieţii din experientele pe care le are cineva si din actiunile pe care le realizeaza sau la care participă. Astfel, succesele şi eşecurile precum şi modul de reactie al persoanei sau a celor din jur la acestea ,definesc imaginea pe care o are persoana respectiva despre ea însăşi .

Teodor 30.10.2014
Cum se manifesta, cum stii daca ai o stima de sine scazuta si ce se intampla daca ai o stima de sine scazuta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.10.2014
Persoanele cu o stima de sine scazuta…  sunt nemultumite de felul lor de a fi (“Nu sunt bun de nimic”, “Nu sunt in stare sa fac asta”, “Nu am nici o calitate”);  evita sa realizeze sau sa se implice in sarcini noi (“Nu voi fi in stare sa iau examenul”);  se simt neiubite si nevalorase (“Sunt antipatic”, “Nu ma place nimeni”, “Sunt plictisitor”); Problemele generate de stimă de sine scăzută sunt de exemplu:  probleme emoţionale – depresie, anxietate, iritabilitate;  probleme de comportament – agresivitate;  scăderea performanţelor scolare – esec scolar, abandon scolar;  cresterea riscului consumului de alcool, tutun, droguri;  implicarea in relaţii sexuale de risc;  imagine corporală negativă,  tulburări alimentare – anorexie, bulimie. Există teste psihologice care evalueză stima de sine şi există modalităţi pentru îmbunătăţirea ei. .

Victor 22.10.2014
Buna ziua am un baiat in varsta de 14 ani, este in clasa a 8 a si chiuleste mult. Cum ar trebui sa procedam?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 22.10.2014
Absenteismul şcolar este un comportament, ce reflectă o lipsă de interes, o motivaţie scazută ,o neîncredere în educaţia şcolară sau chiar o comoditate sau lipsa dorinţei de a-şi asuma responsabilitaţi. Incepeţi cu o discuţie în care să identificati cauzele absenteismului din punctul lui de vedere . Identificaţi apoi factorii şi motivele care l-ar determina să frecventeze cu regularitate şcoala. Dati-i exemple din viata dvs. Este importantă însă şi atitudinea pe care el o vede la dumneavoastră în ceea ce priveşte şcoala, serviciul, asumarea responsabilitătilor in general. De multe ori, puterea exemplului este mai mare decat discutii prea multe.

Mihai 13.10.2014
Va multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.10.2014
Şi eu iţi multumesc, mă bucur că iţi doreşti să faci faţă acestei situaţii, cu înţelepciune şi discernămảnt.

Mihai 12.10.2014
Buna seara am 17 ani si invat la un liceu bun din Bucuresti. Am cativa colegi care spun ca- “Drogul te face sa comunici mai usor si sa te simti liber". Stiu ca nu este asa, dar ce le-as putea spune eu?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.10.2014
Ai putea de exemplu să le spui că drogul creează o anumită dezinhibare pe moment, dar nu te ajută să comunici mai bine. Nu te face nici mai curajos, nu te ajută nici să fii un mai bun ascultător sau un mai înţelept vorbitor. Ai putea le arăţi, cu exemple din viaţa lor, că de fapt te izolează şi te îndepărtează de ceilalţi. Ai putea să le reaminteşti că drogul te face dependent, deci lipsit de control asupra propriei tale vieţi şi poate provoca moartea. Succes!

Vlad 10.10.2014
Buna ziua, am un baiat in varsta de 12 ani, caruia insa nu i-au aparut acele semne ale pubertatii despre care stim ca trebuie sa apara ( par facial...etc). Pot fi probleme?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.10.2014
Ȋn primul rảnd, lipsa acestor semne la 12 ani nu trebuie să vă îngrijoreze. Ca sa apelăm la o metaforă, stiţi cum sunt fructele- unele se coc mai devreme ca cireşele, altele mai tảrziu ca şi gutuile. Maturizarea sexuală şi la băieţi se face în timp diferit . Dacă vreţi însă să fiţi mai liniştit, mergeţi la un control la medicul de familie şi dumnealui va stabili dacă este necesar un consult endocrin.

Mircea 07.10.2014
Cum ştii daca iubeşti sau nu? Cum ştii daca eşti iubit sau nu?Multumesc.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.10.2014
Iubirea este un sentiment foarte puternic şi profund. Nu se prea poate "măsura", dar se poate manifesta. De exemplu, o poţi manifesta prin cuvinte, prin gesturi afective, prin timp acordat, sau prin daruri. Observă-te, ce simţi când eşti în preajma persoanei pe care o iubeşti, sau ...te întrebi dacă o iubeşti. Ce-ţi vine să faci? Ce i-ai spune cel mai des? Fă ceea ce simţi şi vezi apoi....cum te simţi. Eşti mai fericit, mai liniştit, poate chiar mai curajos? Atunci, înseamnă că sunt mari şanse să existe "o curgere a iubirii” prin tine.

Dan 05.10.2014
Buna seara, este posibila creşterea capacitatii de atentie si a memoriei, fara consum de medicamente sau alte substante mai mult sau mai putin naturale?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 06.10.2014
Da, există anumite exerciții de antrenament. Unele se pot face în cabinet, iar altele vi se pot explica şi le faceți dumneavoastră acasă. Este important însă să se investigheze şi eventualele cauze ale unor tulburări de atenţie sau memorie.

Altele

48
intrebari

Popescu Alina 25.06.2017
Bună ziua! De doi ani mă confrunt cu dureri insuportabile în zona sacrala si cervicala. După tot felul de investigațiîi încă nu am un diagnostic, iar toate acestea mi au dat și o anxietate. Credeți ca e posibil să mă confrunt cu o somatizare fără cauze fiziologice și care ar putea fi motivele?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 29.06.2017
Bună ziua îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului, am fost plecată în concediu. Da se poate să fie o somatizare. Rugămintea este să veniţi la clinică la o consultaţie individuală să vedem ce se întâmplă. Degeaba v-aş spune acum care ar fi cauzele...în general...este nevoie să ne dăm seama ce se întâmplă concret în cazul dvs. şi este nevoie de un demers terapeutic pentru îndepărtarea acelor cauze. Vă aşteptăm cu drag!

Mihaela Baciu 05.06.2017
Multumim, si cum ar fi atunci cand „nu esti intr-un bun contact cu tine”, si cam care ar putea fi cauzele? Cum ai ajuns sa te indepartezi de tine?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 06.06.2017
Dacă dezvoltarea personală, mediul în care trăieste fiecare, sau educaţia au privilegiat orientarea atenţiei către ceilalţi, atunci focusul nu mai este în interior, ci se deplasează asupra a ceea ce gândesc, simt sau acţioneză ceilalţi. În cazul unei astfel de persoane, spaţiul personal nu este perceput în totalitate sau este perceput ca un gol, există o teamă de singurătate crescută, sau se crează conflicte interioare rezultate din ciocnirea dintre sinele autentic şi nevoile celorlalţi. Tipologiile de tip ”salvator”, personalităţile depresive, precum şi cele grandomane, constituie toate personalităţi de tip „ a nu fi intr-un bun contact cu tine însuţi”.

Mihaela Baciu 31.05.2017
Buna seara, ne puteti explica va rog, ce inseamna mai exact „a fi intr-un bun contact cu tine”? Va multumim!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 01.06.2017
Buna dimineata, a fi în bun contact cu tine înseamnă a avea un grad crescut de conştientizare a emoţiilor şi nevoilor tale, ceea ce conduce la a te simţi în interiorul tău, la a fi focusat pe tine, în tine, în interiorul graniţelor tale psihice. Persoanele într-un bun contact cu ele însele, sunt şi par centrate, echilibrate în cea mai mare parte a timpului, împăcate cu sine. Cea mai simplă metodă de reconectare cu tine, este să pui nişte întrebări simple: ”Ce simt eu acum?”, ”Ce gândesc eu acum?”, ”Ce-mi doresc eu acum? ”, ”Ce mă motivează acum?”. Fiind perseverent, , întrebările acestea pot pune bazele unei atitudini constante de autoobservaţie şi introspecţie.

Felicia Dragu 30.04.2017
Multumesc din Suflet!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.04.2017
Cu mult drag!

Felicia Dragu 28.04.2017
Multumesc mult, nu am crezut ca este atat de importanta copilaria, ca are atat de fine ramificatii ca si adult. Credeam ca te poti forma foarte bine singur...

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 29.04.2017
Cu siguranţa te formezi şi singur, dar şi mediul şi educaţia îşi pun amprenta în această formare. A conştientiza că unele tipare educative nu au fost sănătoase, chiar dacă au aparţinut părinţilor, va permite să ne restructurăm poziţia faţă de noi. A accepta şi a recunoaşte deci adevărul copilăriei noastre înseamnă a ne lua în grijă copilul nostru interior, care este o parte inconştientă plină de nebănuite resurse, o parte din noi care ştie să se bucure cu puţin, care ştie să fie creativă, să treacă mai uşor peste grijile cotidiene.

Felicia Dragu 24.04.2017
Buna dimineata, am 36 de ani, o cariera frumoasa intr-o companie mare, dar nu reusesc sa am o viata personala implinita. Matusa mea spune ca sunt prea perfectionista si trebuie sa renunt la anumite „tipare” pe care mi le-au creat parintii in copilarie. Spuneti-mi va rog, este posibil sa fie asa?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 24.04.2017
Bună ziua, ne-ar fi fost mai de ajutor să ne spuneţi mai exact, la ce tipare se referă mătuşa dvs. Dar da, este posibil ca anumite acţiuni, sau cerinţe ale părinţilor să se regăsească ca „tipare de viaţă” în cazul adultului. De exemplu, dacă părinţii nu au ţinut cont de nevoile copilului, l-au pedepsit brutal pentru greşelile lui, sau au avut aşteptări mari şi nerealiste faţă de acesta, există o probabilitate foarte mare să facă aşa pentru sine, şi copilul devenit adult. În acest caz, el îşi va ignora nevoile, va fi intolerant cu greşelile lui, se va forţa să facă tot timpul performanţă şi se va simţi extrem de vinovat dacă nu va reuşi. Şi atunci, o astfel de focusare nu-i va da timp să se ocupe cu bucurie de implinirea unei vieţi personale armonioase.

Gaby Gaby 23.02.2017
Buna ziua! Va scriu din nou ...Dar de data aceasta sunt intr-o stare de șoc ,nu imi pot reveni și nu știu cum să depășesc momentul.Am fost luni la ctrl la ochi și când sperăm că totul e ok ...dintr-o data totul s-a ruinat.Tocmai am aflat că a mai apărut o noua ruptură în partea inferioară a ochiului și tb sa fac din nou o noua interventie chirurgicala cu ulei siliconic pe o perioadă lungă de tp.Am nevoie de ajutorul Dvs.nu fac decât să mă gândesc intr-una ce va urma durere,chin ,suferinta ....si sincer nu mai pot,nu mai am putere.....Ce sa fac sa nu mai gândesc așa ??? Op.o voi face înainte sau după Paște depinde când va stabili dl doctor.Va mulțumesc din suflet că mă ajutați dar sunt disperata și speriata!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.02.2017
Te rog Gaby ai incredere in capacitatea organismului tau de a se recupera. In spatele oricarei incercari este o invatatura, este o lectie care odata parcursa te face mai puternic. Hai sa vedem impreuna cateva lucruri...Inainte de prima dezlipire de retina: - care crezi ca erau punctele tale cele mai tari? Ai spus ca erai puternica, ce te facea sa spui asta? - care erau vulnerabilitatile tale, care erau carentele, defectele de care erai constienta? Nu uita sa faci cat de des poti, exercitiul pe care ti l-am propus!

Gaby Gaby 16.02.2017
Buna seara!Am 38 de ani si de jumătate de an sunt operata la ochiul drept de dezlipire de retina.Momentan am ulei siliconic in ochi si vad in ceata,nu disting decât f.puțin înfățișarea unui om.La serv.nu mai merg deoarece tb.sa evit efortul atât fizic cat si cel vizual,aplecările ,curentul cat si frigul.Am apelat si la ajut.unui psiholog,dar de fiecare data când merg simt nevoia sa plâng,sa ma descarc ceea ce nu e ok pentru mine.Mai am de făcut o intervenție chirurgicala de scoatere a uleiului siliconic dar nu se știe când deoarece ruptura a fost destul de mare.Eram o persoana plina de viață,mereu cu zambetul pe buze in ciuda greutăților ce le aveam in familie.Acum simt ca totul s- a prăbușit nu mai am putere sa lupt,nu mai pot,nu îmi vine sa ies din casa nu vad parca sunt beata pe strada,serv.mi-l pierd deoarece e de lunga durata refacerea.Familia îmi zice ca de ce ma p!ang întruna,numai eu stiu ce e in sufletul meu,sa nu poți face nimic,sa stai numai in pat,sa numeri orele,minutele si zilele si sa depinzi de altcineva.Va rog frumos sa ma ajutați cu un sfat ce sa fac! Mulțumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.02.2017
Buna seara, îmi dau seama că treceţi printr-o perioadă grea. Aţi spus însă că înaintea acestei dezlipiri de retină eraţi o persoană „plină de viaţă şi cu zâmbetul pe buze, în ciuda greutăţilor din familie”. Asta este foarte important deoarece ne arată că aveţi o forţă interioară f mare şi capacitatea de mobilizare a ei. Într-un anume fel, este normal să simţiţi că totul s-a prăbuţit, în urma evenimentului traumatic prin care aţi trecut, s-a pierdut ceva, s-a creeat în interiorul dvs. o ruptură. Gândiţi-vă însă că este numai o perioadă trecătoare, veţi avea posibilitatea să vă vindecaţi. Cu siguranţă această vindecare depinde mult şi de capacitatea dvs. de a mobiliza forţele refacerii. Noi avem resurse nebănuite de a cataliza procesele fiziologice recuperatorii. Creierul nu face diferenţa între ce trăieşte real şi ce îşi imaginează. Dacă semnalele pe care le transmiteti dvs. vor fi continuu de suferinţă, va fi ca şi cum el păstrează „starea de victimă”, în loc să amplifice către celule semnalele de refacere. Vă propun următorul exerciţiu: „Stând culcată în pat, inspiraţi profund, pe concentrarea „”absorb energii vitale, ce au nevoie celulele mele acum””. Ţineţi-vă puţin respiraţia, şi apoi expiraţi profund, pe concentrarea „elimin orice fel de toxine, de nelinişti”. Vizualizaţi-vă tot corpul cum se umple de energii vitale, le puteţi vizualiza ca o lumină ce vă pătrunde. Nu vă grăbiţi, respirati incet de mai multe ori, parcurgeţi-vă cu gândul tot corpul, din creştet până la vârful degetelor de la mâni şi picioare, insistând înzonele sau la organelel a care ştiţi că au fost sau sunt probleme, deci şi în zona ochilor. La sfârşitul exercţtiului, multumiţi corpului pentru toată susţinerea pe care v-a dat-o, v-o dă şi o va da. Repetaţi acest exerciţiu de cel puţin 2 ori pe zi.Scrieţi-mi din nou peste 2 săptămâni să-mi spuneţi experienţa avută. Cu drag....

Luminita Varodi 16.02.2017
Buna ziua ,am probleme de 1 an ,stari de epuizare ,moleseala ,obosesc la cel mai mic efort ,atacuri de panica ,respir greu . Am fost la multe specialitati ,acum sunt in tratament (noliprel ,coaxil ,medazepam ,trittico ,omega 3)de 3 luni iau ,dar am zile cand imi este bine si altele foarte rau ,cele de mai sus . Specialitatile unde am fost : endocrinologie ,interne,cardiologie ,diabetolog,pneumolog,psihiartie ,ginecologie,alergologie ,orl . Multumesc !

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 16.02.2017
Buna seara, iertaţi-mă,îmi este greu să înţeleg care este întrebarea dvs.? Simptomele descrise pot avea o cauză psihologică, dar pentru această investigaţie trebuie să veniţi la o consultaţie în cabinet.

Victor Manu 14.02.2017
Buna dimineata, am vazut raspunsul dat la intrebarea referitoare la anorexie. Ne puteti face cateva precizari si despre bulimie?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 14.02.2017
Bulimia se caracterizează prin episoade repetate de mâncat compulsiv urmate de comportamente compensatorii inadecvate cum ar fii vărsăturile autoprovocate,abuzul de laxative,de diuretice sau de alte medicamente,posturi sau exerciţii fizice excesive. Bulimia debutează de obicei în adolescenţa târzie sau la adultul tânăr, în special la femei, băieţi adolescenţi, însă poate apărea şi la adulţi. Deoarece este o boală cronică, aceasta persistă şi pe parcursul vieţii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un bărbat dezvoltă această boală. Sportivii, în general sau persoane cu anumite profesii care necesită o constituţie fizică cu greutate mică, precum balerine, manechine, gimnasti, au un risc crescut de a dezvolta bulimie. Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivităţii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala.

Valentin Morar 30.01.2017
Buna ziua, in ce fel prezenta sau absenta unor limite impuse in copilarie, influenteaza viata noastra ca adulti?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.01.2017
Persoanele care cresc într-un mediu de absenţă sau deficienţă a limitelor au de obicei un slab autocontrol, le este greu să-şi amâne plăcerea sau satisfacerea impulsurilor şi să urmărească cu consecvenţă îndeplinirea unor obiective, pe termen lung. S-au interiorizatde multe nişte limite slabe care nu-i ajută să se delimiteze corect şi să-şi circumscrie spaţiul personal psihic solid şi realist. In general, au dificultăţi să-şi asume responsabilităţi şi să respecte drepturile celorlalţi. Scopurile pe care şi le formează nu sunt neapărat cele mai realiste, iar efortul pentru îndeplinirea acestora scade vertiginos după o perioada iniţială de entuziasm .

Doina Chiru 26.01.2017
Buna ziua!Stimată d na dr.:o intrebare,va rog,de 3 luni ,fac atacuri de panica si insomnie,Va rog,dati mi un sfat si recomandați mi o medicatie adecvată.Va multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 26.01.2017
Buna seara, imi pare rau, nu va pot da un sfat fara sa va vad, fara sa veniti la o consultatie. Pe de alta parte, eu ca si psiholog nu va pot prescrie o medicatie, pentru acest subiect trebuie sa cereti ajutorul unui medic psihiatru.

Mihai Maria 18.01.2017
Multumesc pentru raspuns, ne spuneti va rog si cum ne influenteaza aceste convingeri, viata noastra de zi cu zi?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 18.01.2017
Convingerile personale, nu sunt nici bune, nici rele, ele ajung însă să ne influenţeze puternic viaţa. Pe de o parte,le determină modul în care percepem lumea, sau o interpretăm, iar pe de altă parte, ne influenţează chiar modalităţile prin care ne exprimăm propria personalitate, sau îi forţăm pe ceilalţi să fie. Uneori convingerile pe care le avem pot fi susţinătoare, funcţionale, ajutându-ne să ne adaptăm flexibil realităţii, iar alteori sunt mai rigide, creând blocaje, sau diferite dezavantaje. Noi nu putem să renunţăm la convingeri, ele fiind construite de fapt pentru a ne orienta mai rapid în datele şi categoriile existenţei. Putem însă să conştientizăm că sunt doar nişte interpretări ale realităţii, care poate au fost valide în anumite circumstanţe dar nu sunt realitatea absolută. Este important să fim deschişi la schimbări, să analizăm fără orgoliu sau temeri aceste credinţe şi efectele lor asupra vieţii pe care o trăim, să decidem dacă să ne supunem lor, sau dacă e nevoie să le restructurăm sau să construim altele, mai adaptate realităţii din prezent.

Valentuna Slavu 17.01.2017
Buna ziua, ne puteti spune va rog care ar fi factorii ce predispun la anorexie?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.01.2017
Diversele tipuri de personalitate, sau mai bine spus tipurile temperamentale se presupune că sunt determinate genetic. Unele dintre acestea, cum ar fi tipul obsesiv-compulsiv, sunt mai vulnerabile la dezvoltarea unor tulburări de alimentaţie. Cercetări recente sugerează că existenţa nivelelor crescute ale unor substanţe secretate la nivelul creierului predispun unii oameni la anxietate, perfecţionism, gânduri şi comportamente obsesiv-compulsive. Atunci când o astfel de persoană începe să se înfometeze sau din contră, să mănânce necontrolat, în mod inconştient îşi modifică nivelul acestor substanţe, ceea ce poate induce o stare de linişte sau chiar euforie, înlăturând pentru o perioadă de timp starea de anxietate sau depresie. Astfel alimentele devin un fel de auto-medicaţie împotriva sentimentelor greu de suportat. Pe de altă parte, revistele, televiziunea şi filmele sunt doar trei exemple de mijloace mass-media care ne bombardează cu mesaje despre “avantajele” faptului de a fi slab. Neîndoielnic, într-o societate predispusă la îngraşare, educaţia în acest sens este absolut necesară, însă este foarte important modul în care sunt transmise aceste informaţii. Mesajul este repetat în diverse forme, direct sau indirect: “succesul, fericirea, puterea, popularitatea, admiraţia, inteligenţa şi reuşita (în carieră, dragoste, sex) necesită frumuseţe fizică şi în mod particular un corp cât mai suplu”. Contrastul apare evident: oamenii care nu au fost binecuvantaţi de natură cu frumuseţe sau nu reuşesc să fie la fel de slabi ca actorii sau modelele din reviste sau TV, sunt definiţi ca inferiori, demni de mila, compasiune sau dezaprobare socială, pe scurt, rataţi. Este adevarat că cei mai mulţi oameni nu reacţionează la aceste mesaje, însă există cei care sunt influenţaţi şi de alţi factori dintre cei amintiţi anterior, aceştia devenind candidaţi siguri pentru tulburări de alimentaţie.

Maria Mihai 17.01.2017
Buna dimineata, cum se formeaza la nivel psihic, credintele, convingerile noastre ?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.01.2017
Convingerile sunt idei, afirmaţii, de obicei cu caracter general, pe care le credităm, în care credem, cu alte cuvinte. Memoria noastra este plina de convingeri despre toate aspectele vieţii cu care am intrat în contact. Multe sunt preluate de la persoanele semnificative din viaţa noastră pentru că acestea le-au rostit prin cuvinte legate de noi sau de alţii sau le-au transmis prin alte modalităţi subtile – gesturi, expresii mimice, tonul folosit într-o propoziţie. Alte convingeri le deducem din comportamentul persoanelor importante, comportament manifestat în relaţie cu noi, sau cu altii.

Viorica Draghici 04.12.2016
Buna ziua, ne puteti spune va rog, care sunt de fapt cauzele tulburarilor alimentare?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.12.2016
Buna seara, sunt mai mulţi factori, care independent sau împreună pot conduce la instalarea unor tulburari de comportament alimentar, biologici, psihologici...etc. De exemplu, diversele tipuri de personalitate, sau mai simplu spus tipurile temperamentale se presupune că sunt determinate genetic. Unele dintre acestea, cum ar fi tipul obsesiv-compulsiv, sunt mai vulnerabile la dezvoltarea unor tulburări de alimentaţie. Cercetări recente sugerează că existenţa nivelelor crescute ale unor substanţe secretate la nivelul creierului predispun unii oameni la anxietate, perfecţionism, gânduri şi comportamente obsesiv-compulsive. Atunci când o astfel de persoană începe să se înfometeze sau din contră, să mănânce necontrolat, în mod inconştient îşi modifică nivelul acestor substanţe, ceea ce poate induce o stare de linişte sau chiar euforie, înlăturând pentru o perioadă de timp starea de anxietate sau depresie. Astfel alimentele devin un fel de auto-medicaţie împotriva sentimentelor greu de suportat.

Mihaela Mihai 17.11.2016
Buna dimineata, intr-o lume cu atatea amenintari, cum sa faci sa te bucuri?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.11.2016
Bună ziua, există într-adevăr uneori multe presiuni exterioare ce pot genera sau amplifica anumite sentimente de insecuritate. Cu siguranţă însă, în viaţa fiecărui om, există momente mai grele, momente în care echilibrul interior este impotant pentru a le depăşi. Este probabil imposibil să descoperim reţete universale de „Bucurie” deoarece dobândirea ei depinde de circumstanţele mai mult sau mult puţin unice în care se găseşte fiecare om şi de aceea, fiecare om are propria lui cale spre echilibru. O înzestrare deosebită a oamenilor este înţelepciunea. De exemplu, fiecare poate să îşi utilizeze înţelepciunea şi să se întrebe “Care este numărul minim de lucruri care mă pot face să simt că trăiesc cu adevărat?” Făcând aceasta mereu, se ajunge la un consum mai mic de energie risipită, la mai puţină oboseală, şi implicit la un real echilibru fizic, psihic şi afectiv. Tot înţelepciunea poate ajuta să se înlocuiască tendinţa vicioasă spre perfecţiune cu standarde rezonabile şi astfel să înceapă să se bucure de o floare - în loc de un buchet, de un zâmbet - în loc de o oră de chat, sau de propria sănătate a trupului - în loc de "corpul perfect" descoperit pe un site. Făcând măcar aceste câteva acţiuni des şi constant, oamenii pot căpăta suficient echilibru interior, vor putea lucra constructiv şi cu factorii externi care le influenţează existenţa.

Mircea Morar 03.11.2016
Ce sanse sunt sa iti revii dupa o trauma puternica si in cat timp se poate realiza acest lucru?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.11.2016
Este greu să dau un răspuns general. Există mai mulţi factori, natura traumei, istoria de viaţă a persoanei, vârsta ei, momentul în care s-a produs trauma...etc. Unii oamenii ies din evenimentele adverse cu abilităţi noi. Pentru a face faţă, ei sunt forţaţi să înveţe ceea ce n-au ştiut anterior evenimentului. Aceste abilităţi se pot referi la gestionarea unor relaţii sau contexte ale lumii externe sau la autocunoaştere, la "managementul" lumii interioare, cu conflicte, zbateri sau temeri personale. Oricare ar fi abilităţile sau cunoştiinţele nou căpătate, ele vor putea fi aplicate în rezolvarea problemelor viitoare. Orice traumă, "pune în genunchi" o persoană, dar atunci "când se ridică", aceşti oameni pot dispune de o nouă abilitate, ei sunt mai pregătiţi să facă faţă unei lumi impredictibile. Ei devin mai flexibili în confruntarea "necunoscutului", iar astfel de flexibilităţi pot chiar să se construiască una pe alta. Cel mai bine este să se apeleze la ajutorul unui specialist pentru identificarea resurselor şi mecanismelor personale de revenire.

Nikole 10.10.2016
Fibromialgia am inteles ca este o boala reala. Aceasta are la baza o problema psihogena, declansata de stres? Daca nu este evolutiva, inseamna ca simptomatologia se mentine la acelasi nivel? de ex durerea in diverse locuri ale corpului. Multumesc.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.11.2016
Este important sa se determine cauzele la nivel psihologic. Nu va pot da un raspuns fara sa avem o intalnire.

cosmina 07.09.2016
Buna ziua! Am 38 ani !! Nu am avut niciun eveniment care sa-mi perturbe viata de zi cu zi. In afara de faptul ca-mi doresc ca orice om sa evoluez , sa fac mai mult sport si sa renunt la ce nu e bine, nu am nimic suparator. Ieri am fost diagnosticata cu sacrpiilita bilaterala , se pare cauza durerilor mele. Dumneavostra vreti sa-mi sugerati ca eu somatizez si ca de fapt aceste dureri nu exista? eu voiam sa stiu mai multe despre managementul durerii si despre cum pot gestiona aceste stari de rau pana la disparitia durerilor...Multumesc !

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.09.2016
A somatiza nu inseamna ca nu exista durerile, ba din contra, ele sunt foarte reale! Inseamna insa ca pot avea si cauze psihologice. Cel mai bine este sa faceti o programare la clinica, daca doriti sa vedem mai multe.

cosmina 05.09.2016
Buna ziua !! In urme unei perioade foarte solicitante ( de un an si trei luni) in care am niste dureri in zona bazinului , cu investigarii peste investigattii, stare de rau si o gramada de sperante naruite la fiecare control, am inceput sa dezvolt o forma de anxietate...cred. Nu am putut lua niciun medicament pentru ca toate ma agita si mai tare( am incercat valeriana si distonocalm). Imi simt pulsul in tot corpul, vasodilatarie la maini, greata,insomnie. Culmea e ca am fost la doi psihologi si un psihiatru, care mi-au spus ca sunt ok si ma admira pt.modul in care gestionez situatia si ca nu mai au ce sa ma invete, insa ce nu pot eu sa fac e sa ma asculte corpul.Desi eu la nivel constient sunt calma si nu ma panichez, totusi simptomele nu imi dispar. m-am gandit ca atata timp cat exista durerea care nu ma lasa sa traiesc vor exista si simptomele de anxietate. Ce ma sfatuiti sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.09.2016
Buna ziua, faptul că somatizaţi aşa puternic, indică mai mult decât o perioadă solicitantă, fie ea şi de 1 an şi 3 luni. Ce vârstă aveţi? A avut loc vreun eveniment pe care să-l fi trăit la nivel afectiv foarte puternic, acum 2-3 ani? Poate fi pozitiv sau negativ. Sfatul meu este să veniţi la cabinet, să avem câteva sedinţe de psihoterapie, să încercăm să aflăm adevăratele cauze.

Laura 24.02.2015
Am fost intotdeauna o persoana perfectionista, am devenit preocupata mai mult de aspectul fizic in urma unei despartiri de acum 7 ani. Operatiile estetice au urmarit corectarea unor imperfectiuni ale nasului, pleoapelor, si barbiei. Face exercitii fizice pentru a-mi dezvolta musculatura si da, poate ca uneori exagerez, dar imi place sa fiu multumita de mine cand ma uit in oglinda. Sunt atenta cu multe lucruri, am si o alimentatie restrictiva si selectiva, am fost la mai multi nutritionisti. Ceea ce ma ingrijoreaza acum, este ca am inceput sa ma simt din ce in ce mai obosita in timpul zilei, desi atunci cand ma duc la sala ma revigorez. Credeti ca poate fi o problema de natura psihologica?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 24.02.2015
Da, în aceste condiţii, poate fi o problemă de natură psihologică, va fi indicat să mergeţi la câteva şedinţe de psihoterapie. Este nevoie să se realizeze întâi de o invetigaţie şi apoi veţi stabili împreună cu psihoterapeutul respectiv, un plan de intervenţie.

Laura 23.02.2015
Buna seara, am 26 de ani si sunt destul de preocupata de imaginea mea, cred ca fiecare femeie este, merg in fiecare zi la sala, incerc exercitii fizice diverse, cu dificultate si frecventa din ce in ce mai mare, sa ma autodepasesc, si mi-am facut 3 operatii estetice in 2 ani. De 3 luni am inceput o relatie noua si partenerul meu, imi spune ca el crede ca exagerez cu aceste preocupari, ca poate ar trebui sa merg sa discut cu un psiholog. Poate fi o problema, in ce fel?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.02.2015
Este dificil să vă spun dacă şi ce fel de problemă este. Ne-ar fi de ajutor să ştim mai multe lucruri- de cât timp aveţi această preocupare, cum v-aţi hotărât să deveniţi "preocupată de imaginea dvs.?" Ce fel de operaţii estetice aţi făcut, şi de ce, ce vă doriţi de fapt de la exerciţiile fizice " diverse şi cu dificultate din ce în ce mai mare"? Pentru a fi mai liniştită, vă recomand, ca şi prietenul dvs., să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut.

Iris 17.02.2015
Buna seara, se spune că viaţa te pune în diferite contexte pentru că ai ceva de învăţat. Am fost şefă de promoţie în liceul meu dintr-un orăşel oarecare unde locuiam pe atunci. Am reuşit apoi la examenul de la o foarte bine cotată facultate tehnică din Bucureşti. Şedeam la cămin, nu prea aveam condiţii materiale, afective şi spirituale să învăţ la fel de bine ca în liceu. Aveam şi colegi mult mai dotaţi pentru acel domeniu decât eram eu. În toată această dramă personală temporară am avut o iluminare: experimentam pe pielea mea trăirile foştilor mei colegi de liceu veniţi din diferite sătuce, care locuiau la internat (tot un fel de cămin) şi pe care, cu toată bunăvoinţa mea de om bine educat, îi consideram liceeni de rangul doi. De ce a trebuit însă să trec prin aceste experienţe, şi acum mă trezesc din somn cu nu ştiu ce miros neplăcut sau zgomote în urechi din acea perioadă?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 18.02.2015
Este greu să vă spun acum, în acest spaţiu, de ce? Ar trebui văzut ce a fost înaintea acestei perioade, şi cum aţi trăit de fapt anumite experienţe...dincolo de cuvinte. Uneori, în astfel de cazuri, pot spune că acele experienţe,m-au învăţat să-i respect şi să-i ascult cu atenţie pe cei cu statut social mai jos decât al meu sau că acest lucru m-a ajutat de multe ori să ies cu bine din diferite încurcături ale vieţii de adult, etc. Alteori, oamenii care nu spun nimic la prima vedere pot deveni extrem de interesanţi şi benefici pentru o persoana, prin "oglinzile" pe care le pun, prin exemplele pe care le dau.

Virgil 12.02.2015
Prin intalnire semnificativa cu o persoana, eu inteleg o intalnire cu persoane exceptionale, de la care sa ai ce invata, cu care sa nu te plictisesti. Cineva mi-a spus ca intalinrea cu mine a fost semnificativa pentru ea, pentru ca a ajutat-o sa vada mai multe lucruri din " lumea ei". Mie nu mi s-a parut ca am avut o intalnire deosebita, dar in acest context, ce ar trebui sa fac eu, ce responsabilitati am, poate ca ea exagereaza?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.02.2015
O întâlnire poate fi " semnificativă" pentru cineva, în timp ce pentru cealaltă persoană să nu aibă aceeaşi conotaţie. Nu înseamnă neapărat că celălalt exagerează. Atunci când vorbim despre "persoane excepţionale", acceptăm persoane pe care le considerăm a fi excepţionale, după criterii pe care ni le impun schemele noastre culturale, clişeele rationale în care şi cu care am crescut: să fie inteligene, să fie cultivate, să fie din acelaşi mediu social din care vin eu, să fie de vârsta mea ori să mi se pară – din prima – interesante (criteriu vag, dar extrem de funcţional în care datele fizice – şi ele clişeizate în mintea noastră – pot avea o mare pondere). O întâlnire " semnificativă" poate fi însă, pentru o persoană, una care o face să se simta bine în pielea ei, aici şi acum. Un prilej de a deschide noi uşi spre interiorul ei şi de a elibera puteri, calităţi pe care ar fi putut doar să le bănuiescă. Ar fi interesant însă de vazut, de ce o remarcă frumoasă de altfel a doamnei,v-a trezit atâtea întrebări ?

Smarandita 19.01.2015
Buna dimineata, am 38 de ani, 1.66m si 97 kg. M-am ingrasat 30 kg. in aproximativ 3 ani, am fost la doctor, la 3 nutritionisti, mi-am facut o multime de analize si am tinut cateva tipuri de diete. De fiecare data m-am ingrasat din ce in ce mai mult. Medicul meu de familie mi-a sugerat sa merg si la psiholog. Ce ar putea fi, ce se intampla de fapt?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 19.01.2015
Spuneţi că "de fiecare dată m-am îngrăşat din ce în ce mai mult", ca şi cum pe măsură ce ţineaţi diete, corpul se apăra. Este ca şi cum v-aţi luptat până acum cu propriul corp şi el se apăra. Pot exista într-adevăr cauze psihologice, şi creşterea în greutate să fie doar o manifestare în plan fizic. Nu putem aborda însă acest subiect pe forum, trebuie făcută o investigaţie psihologică în cabinet.

Mircea 12.01.2015
Buna dimineata, tarifele consultatiiilor de psihologie sunt in general mari, am vazut si mai mari in cazul altor cabinete.Stiu ca este un mare consum si din partea dvs., darexsita cumva posibilitatea unui "abonament", avand in vedere ca este nevoie de mai mult de 1 sedinta pentru rezolvarea unei probleme?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.01.2015
Este într-adevăr un consum psihic, fizic şi afectiv al psihologului şi o sedinţă de terapie durează între 50 si 110 min.Sunaţi la noi la recepţie spuneţi ce aţi dori dvs., ce număr de sedinţe vă gândiţi să achitaţi ca şi abonament, şi vedem ce soluţii se pot găsi.

Marie 28.12.2014
Buna ziua, am 33 de ani, sunt la al doilea episod depresiv ( dupa 8 ani), amandoua pe fondul incheierii unor relatii. Sunt o persoana puternica, am incercat de fiecare data sa-mi revin singura, am citit mult si de fiecare data am reusit. Acum imi este un pic greu, imi este si un pic greu financiar, ce ar trebui sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.01.2015
Este important să apelaţi acum la un specialist. Trebuie făcută o evaluare şi apoi parcurs un plan de intervenţie în timpul căruia să se ajungă la adevăratele cauze ce au provocat ambele episoade depresive. In caz contrar, aceste cauze vor continua să reprezinte " mugurii" unor probleme viitoare ce pot apare pe fondul unor diverşi stimuli. Ar fi bine poate, să apelaţi în paralel, şi la ajutorul unui medic psihiatru.

Mirabela 17.12.2014
Buna dimineata, am 30 de ani si problema mea sunt baietii. Nu reusesc sa pastrez o relatie mai mult de 2 saptamani- 1 luna. Totul pare foarte frumos, dar nu stiu cum fac, si la un moment dat stric relatia si ne despartim. Parca ma sabotez singura, se poate asta? Care ar fi cauza?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.12.2014
Da, este posibil să vă autosabotaţi. Pot fi multe cauze, începând de la diverse temeri conştiente sau nu, până la programe transgeneraţionale, ce-şi fac simţită prezenţa. Este nevoie însă să veniţi la clinică să vedem ce se întâmplă.

Antoine 09.12.2014
Buna ziua, aveti une stil foarte incurajator de a raspunde la intrebari, ai senzatia ca pentru orice poate exista o rezolvare. Nu ati vrea sa postati asa din cand in cand, un fel de sfaturi generale, ne-am regasi multi in ele.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.12.2014
Mulţumesc mult pentru aprecieri, sunt conştientă că atunci cānd cineva pune o întrebare unui psiholog, pune în ea şi o bucăţică de suflet, iar o bucatica de suflet este ceva căruia trebuie să i te adresezi cu multă consideraţie. Şi DA, există o soluţie întotdeauna, chiar dacă uneori...acea soluţie s-ar putea să nu ne placă iniţial. Nu ştiu ce să vă spun în legătură cu " sfaturile", în general un psiholog nu dă sfaturi, dar mă voi gândi la o variantă care să aibă în vedere propunerea dumneavoastră.. Este bine însă să fie puse întrebări, chiar dacă răspundem oarecum punctual, cu siguranţă aceste răspunsuri pot fi de folos şi altor persoane.

Alexandru 08.12.2014
Ce inseamna de fapt sanatate, din punct de vedere psihologic si ce inseamna boala?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.12.2014
Starea de sănătate este definită în Constituţia WHO/OMS (World Health Orga: zation/Organizaţia Mondială a Sănătăţii la http: //www.who.int) ca o stare de bine fizic, psihic şi social. Boala, pe de altă parte, este definită ca o serie de modificări biologice şi/sau psiho-comportamentale (afectiv- emoţionale, cognitive şi comportamentale), care generează o stare de distres şi/sau dizabiliate sau un risc crescut spre distres şi/sau dizabilitate (American Psychiati Association/Asociaţia Americană de Psihiatrie - APsyA -, 2000; U.S. Departme of Health and Human Services - USDHHS -, 1999).

Alexandru 28.11.2014
Buna seara, stim putine lucruri despre psihoterapie, psihologie, daca mergem la psihoterapie, inseamna ca avem probleme psihice?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 28.11.2014
Nu, psihoterapia este intervenţie psihologică în sănătate şi boală. Prima componentă, sănătatea, se referă la abordarea mecanismelor psihologice de sanogeneză implicate în (a) promovarea şi optimizarea sănătăţii şi (b) prevenirea patologiei. A doua componentă, boala, se referă Ia abordarea mecanismelor psihologice de patogeneză implicate în patologie (clinică şi/sau subclinică). Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenţiei este individul), în grup (obiectul intervenţiei este individul inserat într-un grup terapeutic) şi de grup (obiectul intervenţiei este grupul, spre exemplu, cuplul, familia etc).

Traian 08.11.2014
Buna seara, ieri, 7 noiembrie v-am mai pus o intrebare la care nu mi-ati raspuns. Intrebam cum este mai bine sa facem dezvoltare personala individuala sau in grup, si daca la dumneavoastra la clinica se face asa ceva? Multumesc

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.11.2014
Vă rog să mă iertaţi, nu am văzut acea întrebare.Amândouă contextele sunt bune. Sunt persoane ce se deschid la început, mai uşor în cadrul unei şedinţe individuale, iar grupul are multe alte avantaje. Grupul este un sistem de suport şi o oglindă ce permite conştientizarea personală, creează prilejul testării realității în acest micro-univers. În grup persoana descoperă că nu este singura care trece printr-o anume situație. Grupul facilitează primirea unui feed-back obiectiv legat de propria atitudine. Un beneficiu major al lucrului în grup este sentimentul de a fi înțeles și acceptat. Da, se pot face sesiuni de dezvoltare personală la noi la clinică, sunaţi la recepţie şi spuneti că doriţi acest lucru.

Traian 07.11.2014
Buna ziua, este posibil ca noi sa nu ne dam seama ca avem neaparat niste probleme de rezolvat. Cum ar trebui sa procedam, sa avem ca un fel de " analiza" a ceea ce se intampla cu noi? La medic te duci din cand in cand la un fel de control preventiv, cum ar trebui sa venim la psiholog? Am citi cateva carti si mi-am dat seama ca uneori probleme pe care noi le vedem minoe, pot avea consecinte mari in timp la nivel psihic.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.11.2014
O şedinţă de psihoterapie nu cuprinde neaparăt un travaliu de rezolvarea a unor probleme. Psihoterapia presupune şi dezvoltare personală, descoperirea şi punerea în valoare a resurselor interioare, adoptarea unor comportamente relaţionale adecvate. Toate acestea, conduc în final la dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi creşterea încrederii în propria persoană. Psihoterapeutul este un profesionist ce are cunoştinţe, abilităţi şi expertiză pentru a însoţi beneficiarul în acest proces complex. Psihoterapeutul utilizează tehnici, instrumente, metode, procedee specifice asigurând procesului de dezvoltare personală eficacitate şi eficiență. În cadrul procesului de dezvoltare personală psihoterapeutul te ajută să privești dintr-o altă perspectivă.

Danielle 03.11.2014
Am auzit pomenindu-se de mai multe ori despre importanta inteligentei emotionale.Parintii nostri ne-au crescut cum au mostenit si ei de la bunici (am 38 de ani), dar ce ar trebui sa facem noi ca sa ajutam copiii nostri sa se descurce mai bine, sa fie poate mai puternici decat noi in fata incercarilor vietii?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 03.11.2014
Este o întrebare foarte inspirată, într-adevăr fiecare părinte are o responsabilitate în a transmite copilului său un set de valori, de metode care să-l ajute să evolueze mai mult, poate mai uşor decât el. Începeţi educaţia emoţională a copilului încă de la naştere (chiar şi înainte). Manifestaţi atenţie faţă de nevoile sociale şi emoţionale ale copiilor dumneavoastră, astfel încât tranziţia către adolescenţă să se facă mult mai uşor. Fiţi un model pentru copilul dumneavoastră din punct de vedere al manifestării abilităţilor emoţionale şi sociale, care să-i stimuleze comportamentul socio-emoţional. Folosiţi un limbaj cu copilul dumneavoastră care să implice: discuţii despre emoţii, descrierea emoţiilor. Întrebaţi-l cum se simte, învăţaţi-l că poate avea mai multe sentimente în acelaşi timp. Folosiţi momentele naturale care se întâmplă zilnic, ca „momente de învăţare“, în care puteţi discuta despre diferite stări, dispoziţii, despre rezolvarea conflictelor sau managementul emoţiilor. Fiţi conştienţi că abilităţile emoţionale pot fi învăţate prin povestiri personale, evenimente zilnice, curente, discuţii despre filme sau pagini WEB. Recunoaşteţi şi vorbiţi despre comportamentele emoţionale, sociale ale dvs. sau din mass media.

Dragos 01.11.2014
Buna seara, cineva mi-a spus ca am o stima de sine scazuta si ca sunt agresiv deoarece critic. Se poate intampla asta? Mie mi se pare ca de fapt incerc sa pun lucrurile in ordine, sa fie facute asa cum trebuie, si oricum sunt un pic ironic, nu agresez.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.11.2014
Se poate să fie adevărat...sau nu. Haideţi să aflăm împreuna- atunci cand criticaţi, într-un fel " îl micşoraţi" pe celălalt, ironic sau nu, îi punctaţi defectele. Oare de ce să simţiţi să faceţi asta? O faceţi destul de des? O faceţi cu oricine sau numai cu cei pe care îi simţiţi poate mai toleranţi, cu dorinţa de a evita conflictele, sau poate " mai slabi"? Oare de ce să simţiţi să-i corectaţi pe ceilalţi, criticảndu-i, cảnd ar exista cu siguranţă alte variante pentru a rezolva o problema sau a îndrepta o greşeală? Sunt sigură că dacă vă veţi răspunde cu sinceritate la aceste întrebari veţi afla cel puţin o bucăţică din ceea ce se întảmplă.

Aurel 31.10.2014
Buna dimineata, se poate intampla ca o trauma din copilarie sa fie cauza unei depresii declansat la 28 de ani?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.11.2014
Da, se poate întampla ca o traumă din copilărie, să fie o parte a cauzei unei depresii declanşate la maturitate, în special dacă acea traumă a fost însoţită şi de o pierdere, o separare de cineva, ceva. Nu putem însă să dăm în acest caz un răspuns general, apelaţi cu încredere şi sinceritate la susţinerea unui psihoterapeut.

Doru 27.10.2014
Buna seara, am gresit foarte mult fata de cineva, nu mai am posibilitatea sa-mi indrept greseala si nici sa mai vorbesc cu persoana respectiva. Ma simt foarte vinovat, am inceput sa am tulburari de somn, ce ar trebui sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 27.10.2014
Sentimentele de vinovăţie, sunt nişte " închisori invizibile" foarte periculoase. Va sfatuiesc sa apelati la ajutorul unui psiholog.

Daria 23.10.2014
Ma simt foarte des vinovata pentru subiecte care nu imi apartin, de exemplu, se cearta 2 prietene, si eu incep sa ma intreb daca nu cumva s-a intamplat ceva din cauza mea. Nu am facut nimic, nu am legatura cu cearta lor, si totusi ma invinovatesc. De ce?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.10.2014
Este foarte bine că aţi sesizat aspectul, uneori multe persoane rămản măcinate de ele fără să realizeze ce se întamplă. Rădăcinile acestor vinovăţii pot fi foarte adanci. De exemplu, în copilarie, mama şi tata se cearta, indiferent dacă se ajunge sau nu la un divort. Copilul dezvoltă automat un sentiment de vinovatie , deoarece mintea de copil, are o caracteristică deosebită, numită omnipotenţa infantilă. Copilul crede că poate să facă orice, deoarece, în special în primii ani, contactul lui cu realitatea este foarte slab, fiind mediat doar de simţuri. El crede că prin simpla lui prezenţă, poate crea neînţelegere şi chiar violenţă între părinţi. Aceste vinovăţii rămản înregistrate la nivel subconştient şi se pot activa atunci cand ceva " apasă pe butonul lor". Repet însă noi vorbim aici cazuri generale, sfatul meu este să mergeţi la psiholog să investigaţi subiectul, să vedeţi ce se întamplă de fapt cu dumneavoastră.

Marian 23.10.2014
Buna dimineata, am fost diagnosticat cu stress postraumatic si iau medicatie, dar nu simt un rezultat clar. Ce ar trebui sa mai fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.10.2014
Este important să ştim de cảnd aţi fost diagnosticat astfel, care a fost evenimentul declanşator, de cảnd suneţi sub medicaţie?

Marian 23.10.2014
Sunt militar, am fost in Afganistan, iau medicatie de 3 luni dar tot am insomnie sau cosmaruri cand dorm, si o stare de agitatie, as vrea sa intrerup tratamentul, cred ca nu-mi face bine.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.10.2014
S-a observat uneori, la unele persoane, că starea care se dezvoltă la cei ce au trecut prin situaţii critice generatoare de stres psihic (participarea la actiuni militare, accidente, calamitati naturale, diverse forme de violenta) manifestă la inceput, tendinta nu numai să nu dispară cu timpul dar şi să devină tot mai pronunţată, debutând brusc pe fondul unei aparenţe bunăstari generale a persoanei. Este recomandată psihoterapia, ca formă de tratament aplicată de catre un psiholog specializat, prin tehnici şi metode cu accent pe intervenţie şi reconstrucţie.Nu este recomandat să întrerupeti brusc tratamentul medicamentos, consultaţi-vă cu medicul psihiatru şi începeţi în paralel şi o sesiune de sedinţe de psihoterapie. Este posibil ca problema să se fi suprapus peste alte subiecte mai vechi, neconştientizate sau nerezolvate.

Madalin 21.10.2014
Poti spune ca depresia este ceva ereditar?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 21.10.2014
Moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi potenţialităţi şi nu ca o transmitere a trăsăturilor antecesorilor! Diversitatea psihologică umană are cu certitudine şi o rădăcină ereditară (constituţie, biotip, baze comportamentale etc), dar nu se reduce la aceasta. Ceea ce ţine de ereditate se poate exprima în diverse momente de vârstă sau poate rămâne în stare de latenţă pe tot parcursul vieţii, în absenţa unui factor activitator (exemplu: cazul anumitor predispoziţii alergice ori al combinaţiilor aptitudinale). Există însă aşa numitele " programe transgenerationale", probleme psihologice ce se regăsesc undeva pe arborele genealogic şi care pot influenţa alte persoane, copii, nepoti, etc, ca verigi ale acestui arbore. Identificarea proiectivă este principalul mecanism de transmisie transgeneraţională şi de creare a identităţii. Deci vă recomand să apelaţi la ajutorul unui psiholog pentru o explorarea şi analiză transgeneraţională.

Mihaela 16.10.2014
Cata incredere putem avea in testele psihologice?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 17.10.2014
Dacă ne referim la testele ce se vehiculează pe internet sau prin diferite reviste , vă sfătuiesc să nu aveţi încredere. Dacă vorbim însa de testele psihologice standardizate, folosite în cabinet, atunci puteţi avea incredere. Achiziţia unei Baterii de teste psihologice presupune achitarea unor sume importante de bani şi plata anuala a unor licenţe. Nici un psiholog nu ar vrea să facă o astfel de investiţie dacă nu ar fi sigur că îi este de ajutor. In evaluarea clinica, un test te ajută să vezi mai uşor eventuale probleme ce au nevoie de susţinere pentru a fi rezolvate. In psihoterapie, aplicarea unui test poate scurta numărul de sedinţe, deoarece se pot identifica mai repede anumite blocaje, pe care se va lucra apoi punctual. In psihologie organizaţionala, un test poate indica ce aptitudini are o persoană şi cảt de bine se potriveşte cu cerinţele unui anumit post...etc.

Aurelian 12.10.2014
Buna seara, de ce se mint oamenii? De ce prefera sa stea in iluzii?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.10.2014
Cred că într-un fel am mai abordat aceasta intrebare, dar voi incerca să răspund dintr-o altă perspectiva. Este vorba despre 2 stări oarecum diferite. "A sta în iluzii" poate presupune şi că nu iţi dai seama că eşti intr-o iluzie, dar "a te minti" implică cu siguranţa că ştii adevărul dar nu-l accepţi, nu vrei să-l recunoşti sau pur şi simplu nu te interesează. Uneori oamenilor le este greu să recunoască că au greşit, alteori vor să menţină o anumită imagine sau aparenţa unui anumit statut . Ȋn ambele situatii este vorba de o neputinta. O neputinţă de a renunţa la ceva care, pe termen scurt, crezi că iţi aduce avantaje sau iţi oferă o aparentă stare de confort sau de siguranţă. Este aparenta şi pe termen scurt, deoarece în spatele măştii , şi iluzia şi minciuna, sapă cratere, erodează valori, sentimente, vieţi.

Armand 08.10.2014
Buna dimineata, am 43 de ani si am stat 20 de ani in Canada. Am fost acolo timp de 3 ani la sedinte de psihoterapie, o data la 2 saptamani, pentru niste probleme pe care le aveam in relatia cu parinti. Am invatat multe tehnici de relaxare si autocontrol, dar tot mai am probleme atunci cand relationez cu unul din parinti. Am invatat sa-mi schimb atitudinea, dar simt ca nu s-au rezlovat problemele in interior. De ce nu se vad progrese clare dupa atata timp si ce ar trebui sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.10.2014
Este greu să vă spun de ce nu se văd progrese, fără să avem o discuţie faţă în faţă. Una din regulile principale ale psihoterapiei este că trebuie să se facă în limba maternă şi a psihologului şi a clientului. Ȋn cazul unui consult psihiatric nu se impune această regulă, dar in psihoterapie trebuie respectată pentru că se lucrează uneori foarte profund. De exemplu, am avut la terapie un domn irakian. Era de mulţi ani în Romảnia, vorbea foarte bine limba romảnă şi se afla intr-un moment de criză atunci cảnd a venit, aşa încảt nu puteam să-l refuz. Totul a mers foarte bine, pảnă cảnd am început să lucrăm o traumă din copilarie. Atunci cảnd am accesat acel moment, domnul a început să-mi vorbeasca in arabă. Era perfect conştient, nu era o stare de hipnoza sau altceva, pur şi simplu se uita la mine şi îmi povestea totul in arabă. Dupa ce a depăşit momentul, mi-a spus că îşi dădea seama ce face, dar nu putea altfel, emoţiile erau prea puternice. Deci este posibil ca bariera de limbă să nu fi permis un lucru prea profund. Pe de altă parte, tehnicile de autocontrol se adreseaza mai mult minţii, deci nu vor rezolva o problema afectivă. Vă arată cum să vă controlati emoţiile, dar nu vă spun...de ce trăiţi acele emoţii, acele stări. Vă recomand să mergeti la cảteva sedinţe de psihoterapie, aici in ţară.

Tiberiu 07.10.2014
Buna dimineata, de ce oamenii ajung sa fie blocati afectiv? Ce se poate face pentru de blocare?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.10.2014
De obicei, oamenii se blocheaza afectiv în copilărie sau adolescenţă, în urma unor traume sau prin educaţie, iar ca adult ca urmare a unor conflicte interioare. In copilărie, o trauma poate fi orice formă de abuz fizic sau emoţional. Ca si abuz emoţional, cel mai des se manifestă impunerea unei educaţii prin frică, ameninţări fizice ce pot sau nu să fie îndeplinite, etc. Blocajul afectiv poate să apară şi în urma unei educaţii rigide, restrictive. Nu luăm in considerarea părinţi marcati de o tulburare de personalitate, dar de exemplu, un părinte perfecţionist işi va bloca cu siguranta afectiv copilul. Ȋl va bloca deoarece îi va impune tot timpul, reguli de conduita la extrem. Pentru remedierea unui astfel de blocaj este necesar sa apelaţi la ajutorul unui psiholog , deoarece "radacinile" lui pot fi foarte adảnci .

Mihai 06.10.2014
Am suferit o interventie chirurgicala mai dificila, dar din punct de vedere fizic recuperarea merge foarte bine. Nu ma simt insa bine psihic, am tot felul de stari de furie, gandesc negativ despre aproape toti oamenii din jur. Ce se intampla, eu nu eram asa? Ce ar trebui sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.10.2014
Există o legătură clară între trup, minte şi suflet. Aşa cum din punct de vedere fizic sunteţi în convalescenţă, într-o perioadă de recuperare, aşa trebuie să vedeţi şi ce se întâmplă la nivel psihic şi afectiv. Este un alt tip de "convalescenţă", uneori chiar mai greu de traversat, pentru că nu ştii "de la ce mi se trage", nu stii de unde au apărut deodată atâtea gânduri, emoţii, stări. Orice afecţiune fizică, are în spate anumite blocaje, sau probleme la nivel psihic sau afectiv. Ceva a "stricat" armonia corpului. Acum, după ce aţi eliminat cauza la nivel fizic, este important să descoperiţi ce a fost în spatele ei. Stările şi gândurile pe care le aveţi, pot fi nişte indicatori ai acelor cauze. Faptul că le trăiţi acum este un lucru bun, înseamnă că se poate ajunge la conştientizare, la îndreptarea unor erori trecute. Vă recomand să apelaţi la ajutorul unui psiholog, care să vă ajute să gestionaţi şi să rezolvaţi mai uşor acest subiect. Este ca şi cum vă ajută să se cicatrizeze, să se închidă şi să se vindece altfel de "răni".

Boris 05.10.2014
Se poate trata o depresie sau o anxietate prin tehnici de relaxare?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 06.10.2014
Tehnicile de relaxare sunt foarte bune, este bine să apelați la ele, dar pot fi numai o soluție momentană, pe termen scurt, nu rezolvă cauzele problemei psihologice. Cauzele trebuie găsite, "aduse la suprafață", conştientizate şi rezolvate. În caz contrar, riscați numai să le acoperiți, dar mai târziu, altceva, într-un alt context le va activa din nou.

Copiii si dezvoltarea lor

30
intrebari

Magdalena Neagu 31.03.2017
Buna dimineata, avem un baiat de 15 ani, care a petrecut tot anul trecut la bunici. S-a intors cu tot felul de deprinderi gresite, bunicii l-au cam rasfatat, nu a avut niciun program...etc. Cum sa facem sa introducem din nou un program de disciplinare, fara sa recurgem la pedepse corporale?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 31.03.2017
Pentru a rezolva problemele de comportament ale copiilor este necesar să ne propunem obiective de schimbare: a. realizabile, realiste - de exemplu, dacă copilul abia reuşeşte să treacă clasa, nu ne propunem să fie premiant următorul an şcolar; b. adecvate - de exemplu, nu împiedicăm copilul să-şi vadă prietenii pentru că nu este adecvat să fie privaţi de o necesitate socială, dar îi putem cere să vină acasă la o anumită oră; c. observabile - schimbările dorite în comportamentul copiilor trebuie să fie vizibile pentru părinţi, direct sau indirect. d. măsurabile - de exemplu, dacă vrem să ajungă mai devreme acasă, trebuie să stabilim ora maximă de intrare în casă. Motivele introducerii anumitor reguli trebuie să fie bine justificate. Să nu fie arbitrare, gen ,,Uite aşa!‖ Să nu se bazeze pe autoritate. ,,Pentru că aşa spun eu care sunt tatăl tău!‖ şi nici pe tradiţie ,, Pentru că aşa e bine!‖ Succes!

Aurelia Baciu 25.02.2017
Buna dimineata, cine este mai bine sa impuna regulile copiilor, mama sau tata? Stim ca ambii parinti trebuie sa respecte reguli clare, dar cine sa le impuna mai des?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 25.02.2017
Bună seara, de obicei copiii primesc mai bine impunerea unei autorităţi reglatoare, din partea tatălui. Principiul matern este perceput la nivel subconştient ca fiind conţinător, suportiv, iar cel patern fiind mai mult normativ, organizator. De multe ori însă, în practică se întâmpla exact invers şi atunci se declanşează conflicte interioare şi în copii şi în mame. De aceea, pentru ca o mama să poată rămâne afectoasă, conţinătoare, este nevoie ca tatăl să-şi asume rolul de implementare a limitelor şi să fie lăsat de către mamă, să manifeste acest rol.

Dragos Mihnea 01.11.2016
Buna seara, avem o fetita de 12 ani si nu stim cum sa abordam subiectul sexualitate. Ne puteti da un sfat?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 01.11.2016
Bună seara, este o întrebare foarte bună. Pubertatea marchează sfârşitul copilăriei, fiind precedată de 2-3 ani de importante transformări biologice, psihologice, afective şi psiho-sociale prin care se realizează trecerea la adolescenţă. Încercaţi să-i explicaţi fetiţei transformările hormonale şi afective absolut normale ce se petrec acum, ce manifestări pot apare şi cum ar putea fi ele gestionate. Ar fi bine ca aceste mesaje să fie transmise de o persoană feminină, copilul să se simtă securizat, să poată pune intrebari. Puteţi cere ajutorul medicului de familie sau psihologului şcolar.

ioanav 16.02.2015
Va multumesc mult pentru sfat ! Sa aveti o zi frumoasa !

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 18.02.2015
Mulţumesc şi eu, să vă fie de folos! O săptămână luminoasă vă doresc!

ioanav 11.02.2015
Buna ziua , Am un baietel de 7 ani si ne confruntam cu o problema . De mic l-am invatat sa fie atent sa nu loveasca , sa nu vorbeasca urat etc ,insa acum la scoala uneori este jignit la modul "fraier " , iar el se lasa afectat ,desi este vorba de unii din prietenii de joaca . Am incercat sa ii explic ca uneori copii vorbesc asa insa nu cunosc adevaratul sens al cuvantului si nu vor cu adevarat sa jigneasca .,Cum asi putea sa il ajut in acest sens? multumesc,

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.02.2015
Da, se întâmplă destul de des acest fenoment. Este important să-l ajutaţi să înţeleagă că trebuie să acţioneze într-un fel, dar nu violent. Este bine că i-aţi explicat că uneori copiii nu cunosc înţelesul cuvintelor, dar trebuie să-i daţi alternative de "acţiune". Nu este bine să rămână numai "înţelegător", pentru că va dezvolta în timp o agresivitate mai mare, pornită din complexe sau frustrări acumulate, agresivitate pe care o va îndrepta spre alţii, sau spre el. De exemplu ar putea să încerce să stea de vorbă cu acei copii, eventual când totul este calm, să-i întrebe "ce te face să-mi spui..?" sau "de ce crezi că....?". Imaginaţi-vă împreună cu el diferite situaţii, şi găsiţi împreună metode de rezolvare a lor. Prezentaţi-i situaţiile respective ca "situaţii de viaţă" nu în legătură cu colegii lui, ca să nu-i întărim altceva. Spuneţi-i ceva de genul "Dacă ţi s-ar întâmpla într-o zi, ca mergând pe stradă cineva...cam ceea ce se întâmplă la şcoală...ce ai putea face?" Lăsaţi-l pe el să descopere soluţiile cele mai bune, dvs. doar ţi expuneţi situaţia şi îl ajutaţi să înţeleagă consecinţele. Puteţi să apelaţi şi la psihologul din şcoală, băieţelul să meargă la câteva şedinţe de consiliere.

Izabela 02.02.2015
Da, vom veni la o consultatie dar acum suntem foarte ocupati si eu si sotul. Atmosfera este tensionata, de aproape un an, mai mult in ultimele 4 luni, dar copilul nu asista la discutiile noastre. El sat mai mult la bunic, destul de aproape de noi, mergem si-l vedem uneori in timpul saptamanii ( terminam programul foarte tarziu) , si-l luam la noi de vineri seara pana duminica

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.02.2015
Chiar dacă aparent copilul nu asistă la discuţiile dvs. conflictuale, afectiv el rezonează cu el, este " conectat" la ce se întamplă cu dumneavoastra. Simbolic " a nu mânca" " poate să însemne şi " sunt sătul !". Trebuie totuşi văzut copilul, trebuie făcută o evaluare psihologică, care va presupune câteva şedinţe de consultaţie.

Izabela 29.01.2015
Buna seara, avem un baietel de 7 ani si in ultimul timp nu mai vrea sa manace. Am fost la mai multi medici, i-am facut analize, dar se pare ca nu este nimic medical care sa justifice acest comportament. Medicul de familie ne-a spus sa ne adresam si unui psiholog. Totusi baiatul ne gandim ca este destul de mic sa aiba probleme, la scoala nu exista stres, credeti ca este vreun subiect psihologic?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.02.2015
Nu pot să vă răspund la întrebare fără să veniţi să facem o evaluare, să vorbesc direct cu copilul. Care este atmosfera în familie? Cine stă cu copilul cel mai mult?

Horatiu 03.01.2015
Buna seara, avem un baietel de 10 luni, si pana la 6 luni nu am avut probleme cu el cu somnul. Il puneam la el in camera, ii spuneam " Noapte buna" si gata. A fost racit putin si a trebuit sa stam mai mult cu el, l-am tinut mai mult in brate, am dormit cu el, si acum nu ne mai intelegem, plange cand il ducem la culcare. Am fost la doctor, nu are nicio problema. Ce ar trebui sa facem sa-l dezvatam de a mai vrea sa stam cu el cand adoarme, sau sa-l mai tinem in brate?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.01.2015
Pe măsură ce creşte un copil, nevoia lui de interacţiune, de joacă, de afecţiune, creşte şi ea. Atunci când a fost mai mic, nu aţi avut probleme pentru că el oricum mai mult dormea. A mai crescut, iar perioada în care a fost răcit, i-a arătat că se poate mai mult, aşa încât acum a învăţat " să ceară". A fost totuşi pentru el şi o experienţă insecurizantă. Jucaţi-vă cu el mai mult în timpul zilei, şi când se apropie ora de somn lăsaţi-l să se joace singur. Ȋncercaţi să-l duceţi la culcare puţin mai înainte, când începe să dea primele semne că a obosit, se freacă la ochi..etc, nu atunci când începe să devină deja tensionat. Eventual înregistraţi-vă citind o poveste şi puneţi-i înregistrarea. Auzindu-vă poate să se simtă mai securizat, îl poate calma.Este important însă ca şi în casă atmosfera să fie calmă, susţinătoare pentru copil.

Mariana 09.12.2014
Venirea copilului ne-a luat oarecum pe nepregatite, pur si simplu nu mai suport sa stau acasa.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.12.2014
Da, vă înţeleg, este clar că există o anumită tensiune. Primul an de viaţă al copilului le aparţine însă, cu prioritate, mamei şi tatălui. Manifestarea constantă a unor tipuri de comportament la părinţi creează repere clare şi securizante de interacţiune la copii. Pentru a-şi cere dreptul la atenţie din partea lor, copiii, începând chiar din jurul vârstei de 2 ani, pot manifesta comportamente nedorite, tocmai pentru a perturba activităţile adulţilor care nu interacţionează cu ei. Faceţi o programare la clinică, haideţi în cabinet să discutăm mai pe larg ce se întâmplă cu dvs. şi ce se poate face.

Mariana 08.12.2014
Buna seara, am un copil de 4 luni, am stat pana acum acasa cu el, dar vreau sa ma intorc la servici. Si eu si sotul neu avem o functie de raspundere, vom lucra pana la ora 21 uneori si vom angaja o bona sa stea cu copilul. Cat de important este sa stea mama cu copilul in aceasta perioada, si pana cand?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.12.2014
Primul an de viaţă este foarte important pentru dezvoltarea copilului din mai multe puncte de vedere. Mama îi asigură primele legături umane, iar experienţa cu ea îi va influenţa modul de a-i privi pe ceilalţi. Dacă are încredere în mamă – încredere pe care o capătă în funcţie de satisfacerea nevoilor de către aceasta – el va avea un sentiment de încredere fundamental faţă de lume.Dacă mama nu răspunde însă suficient de prompt nevoilor copilului, acesta îşi va dezolta un sentiment de neîncredere faţă de lumea în care a venit, percepând-o ca ostilă şi insecurizantă. Relaţia de ataşament securizant se construieşte de-a lungul nenumaratelor interacţiuni securizante şi aducătoare de senzaţii plăcute ale bebeluşului cu mama sa. De aceea, mama trebuie să fie întotdeauna atentă si să se pregătească să fie într-o stare bună, ori de câte ori se întâlneşte cu copilul. Poate reuşiţi să obtineţi un program redus de lucru, măcar pentru încă câteva luni.

Mihaela 03.12.2014
Cam cat timp dureaza aceste transformari? La ce ar trebui sa ne asteptam?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.12.2014
Bucuraţi-vă de creşterea copilului fără să vă gandiţi cu grijă la ce se poate întāmpla.Ȋn general, această situaţie nu durează mai mult de un an; apare apoi un echilibru, creşterea este mai puţin dramatică şi, apoi furtuna se calmeaza şi revin sentimentele obişnuite. Gândirea, sentimentul şi voinţa realizează o transformare în interiorul limitelor care apără personalitate copilului.

Mhaela 02.12.2014
Buna seara, am vazut raspunsurile pe care le-ati dat despre dezvoltarea baietilor. Acelasi lucru ar trebui sa se intample si cu fetele? Avem o fetita de 13 ani si este mai mult melancolica decat zvapaiata. Chiar ne gandeam sa nu aiba vreo problema, sa nu fie un inceput de depresie.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.12.2014
Ȋn cazul fetiţelor, lucrurile stau puţin altfel. Au tendinţa de a se dedica viselor "misterioare", pufnind în râs fără motiv, sunt insuportabile, capricioase şi prost-dispuse. Dezvoltarea fiziologica a fetelor este mai rapidă decât a băieţilor şi le influenţează dezvoltarea psihologică. Fetele încep să se maturizeze fizic între 12 şi 13 ani şi ele pornesc să crească brusc. Ȋn această perioadă, o mare parte din forţele lor trec in creşterea fizică. Drept consecinţă, realizarile lor obiective în lumea exterioară sunt foarte reduse. Ele se simt dintr-odată mult mai puţin capabile să facă ceva, obosesc mai repede, nu pot sa ia parte competitiv la plimbări cu bicicleta şi la alte sporturi şi nu înţeleg de ce. Fetele suferă frecvent de anemie în această perioadă şi creşterea lor este atât de rapidă încât le solicită “peste puteri”. Acest puseu brusc are consecinţe pe plan psihologic: tendinţe spre proasta dispoziţie şi depresie, precum şi un anumit spirit de contrazicere şi nesiguranţă. De multe ori nefiind cunoscute aceste probleme, copiii sunt acuzaţi pe nedrept la şcoala sau acasă, de comoditate, lipsă de concentare, sau chiar obrăznicie sau dezinteres. Dar, nu uitaţi răspunsurile la întrebarile dvs. au caracter educaţional, nu înlocuiesc o evaluare psihologică.

Georgeta 24.11.2014
Ne este teama sa nu intre mai tarziu in cine stie ce gasti de cartier.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 24.11.2014
Băieţii au tendinţa să formeze cu plăcere “gaşti” pentru tot felul de motive, întemeiate sau neîntemeiate: ca să construiască o plută şi să navigheze toţi împreună, să ridice o cabană sau, pur şi simplu, ca să caute aventura şi să se bată cu celelalte “gaşti”.Cu cât voinţa devine mai constienta, cu atât se trezeşte mai mult sensul social: dorinţa unei structuri sociale este legată tot de voinţă.Ȋn momentul în care sunt eliberate aceste forţe, ele trebuie să fie canalizate constructiv de către părinti sau profesori; în caz contrar, tinerii se pot îndreapta repede spre delincvenţă. Daţi-l să facă un sport, sau să participe la diferite cercuri de autodezvoltare specifice aptitudinilor lui ( traforaj, construcţii, modelaj, pictură, aeronautică...etc).Faceţi-i totuşi o evaluare psihologică, poate să nu fie ADHD, dar poate fi un deficit de atenţie sau impulsivitate.

Georgeta 23.11.2014
Avem un baietel de 12 ani si 8 luni, si a inceput sa devina un pic agresiv de ceva timp. Se bate cu fratele mai mic de 7 ani, spune ca se iau la intrecere, la scoala mi se spune ca se imbranceste in pauza sau pune piedica altor copii. Nu era asa inainte, am mers la psiholog la scoala si ne-au spus ca nu are nimic. Ce se intampla, este un ADHD, ce putem face?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.11.2014
Nu ştiu dacă este ADHD, fără să ne intalnim să-l văd, trebuie îndeplinite mai multe criterii. După vârsta de 11-12 ani însă, are loc începutul unei separări totale a personalitătii individuale a copilului de lumea exterioara. Ea coresponde metamorfozei voinţei faţă de lume şi vizează cucerirea lumii exterioare în totalitatea ei. Cuvântul “cucerire” a lumii exterioare este ales în mod deliberat, căci relaţiile copilului cu exteriorul capătă un caracter vădit agresiv. Se joacă de-a hoţii şi jandarmii sau de-a soldaţii şi indienii sunt activităţi foarte frecvente printre băieti.Le place să se bată, nu numai când se ceartă, dar şi pentru plăcerea de a se confrunta, impunându-şi voinţa şi punându-şi forţele la încercare. Deci acest comportament, poate face parte într-un fel din dezvoltarea lui. Trebuie puse însă nişte limite, explicaţi-i consecinţele posibile ale faptelor lui, sau, şi mai bine, întrebaţi-l pe el care crede că ar putea fi aceste consecinţe. Nu uitaţi, este bine să-i fie făcută o evaluare psihologică, dacă este cumva debutul unui ADHD, să fie luat din timp.

Alina 18.11.2014
Va multumesc pentru raspuns! La inceputul anului am divortat, este posibil ca acest fapt sa influenteze starea baietelului.Din pacate, locuim foarte departe, dar daca considerati ca trebuie un consult urgent la clinica, o sa iau in consideratie sfatul D-voastra.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 18.11.2014
Da, acesta poate fi un factor provocator al problemelor copilului. Cred ca este bine sa veniti totusi la clinica, sau, daca aveti cum, apelati acolo la dvs. la ajutorul unui psiholog.

Henriette 18.11.2014
Eu si sotul meu avem pareri putin diferite in ceea ce priveste educatia unui copil.Cum facem sa avem copii cu stima de sine crescuta? Cum ar trebui procedat, si de la ce varsta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 18.11.2014
Creşterea stimei de sine este o consecinţă a întregului travaliu educativ. puteţi începe de la vârste mici, 3-4 ani, prin: • Punctaţi mai multe succesele decât esecurile • Ȋncurajaţi-i şi permiteţi-le independenţa • Oferiţi-le libertatea de a greşi cu discutarea cauzelor şi consecinţelor • Iubiţi-i necondiţionat, dar puneţi limite • Permiteţi explorarea şi încurajaţi întrebările , fiţi disponibil, ascultaţi-i atunci când au nevoie • Nu stabiliţi standarde nejustificat de mari • Evitaţi ridiculizarea • Daţi-le responsabilităţi şi laudaţi-i atunci când le îndeplinesc • Ajutaţi-vă copilul să-şi dezvolte talentele • Fiţi un model bun

Alina 13.11.2014
Buna ziua. Am un baietel de 9 ani si de cateva luni se trezeste noaptea tipand, crizele ajungand pana la 10 min. Dimineata nu isi aminteste nimic. La scoala are rezultate excelente. Va rog sa imi spuneti ce e de facut.... Va multumesc anticipat!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.11.2014
Cu 3-4 luni înainte de acest comportament s-a schimbat ceva în viaţa dvs? A avut loc vreun eveniment important ( fericit sau nu) în familia dvs., la servici, sau în viaţa copilului ( teste, olimpiade, ..etc)? Pot fi multe cauze şi cel mai bine ar fi să veniţi la cabinet , la clinică, să vedem ce se întamplă. Copilul este destul de mare, deci mecanismele lui de apărare nu ar reacţiona aşa dacă ar fi ceva superficial. Crizele durează destul de mult ( 10min), nu este bine să lăsaţi subiectul nerezolvat.

Florentina 07.11.2014
Este posibil ca un copil de 2 ani sa se simta vinovat?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.11.2014
Da, vinovăţia este o emoţie complexă, dovada unui conflict interior între dragoste şi agresivitate.Ȋşi iubeşte părintii dar îi este şi teamă. Apare în jurul vârstei de 2 ani –2 ani şi jumătate, în momentul în care copilul devine conştient de dependenţa faţă de celălalt, de dragostea acestuia pentru el şi de dorinţa lui de a-l proteja împotriva impulsurilor agresive. El nu vrea să piardă aceasta dragoste, nu vrea să-şi supere părintele.

Dumitru 05.11.2014
Buna dimineata, avem un baietel de 4 ani si am inceput sa nu mai facem fata crizelor lui de incapatanare. La inceput am crezut ca sunt de vina bunicii, pentru ca il rasfata, dar acelasi lucru a inceput sa se intample si cand sta cu noi. Cum ar trebui sa procedam?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.11.2014
Ȋncapatanarea are de obicei o conotaţie negativă. Când spui că micuţul tău e încăpaţânat te gandesti că e neascultător, se poartă urât sau că este prea răsfatat. Ȋnsă la vârste mici încăpăţânarea are o valenţa pozitivă.Face parte din dezvoltarea copilului şi are sensul de perseverenţă sau încercare, necesara pentru consolidarea voinţei.Toate acestea sunt rezultatul unei încercări a copilului de a-şi impune punctul de vedere, de afirmare a personalităţii. Ca şi părinte trebuie să încerci să înţelegi care este. sursa de la care porneşte încapaţânarea copilului. Ea poate avea o mulţime de cauze. Acestea variază de la temeri sau frici irationale până la atacuri de rebeliune. Metode ce se dovedesc eficace, ar fi: ● justa folosire a recompensei, laudei, aprobarii ● ignorarea temporară, după preceptul: observaţi totul, dar nu reacţionaţi la orice ● amânarea îndeplinirii sarcinilor/cerintelor, în starea de încăpătânare încercarea de influentare imediata provoacă împotrivire. ● abaterea atenţiei spre alt obiectiv (metoda eficace mai ales la cei mici); ● prezentarea cerinţelor ca sfaturi, indicaţii, chiar rugăminţi (deci nu se ordonă). Dacă nu vă descurcaţi, apelaţi la ajutorul unui psiholog, pot fi diverse cauze.

Mirela 29.10.2014
Buna ziua, sunt insarcinata si simt un amestec si de frica si de respingere a copilului. Vreau sa devin o mama buna, ce ar trebui sa fac sa scap de ceea ce simt?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.10.2014
Este important să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut, să identificaţi cauzele acestor stări. Pot fi multe şi diverse. Odată conştientizate cauzele, în urma unor şedinţe de psihoterapie, aceste conflicte interioare vor dispare, iar sentimentele dumneavoastră faţă de copil se vor schimba.

Mihaela 22.10.2014
Am citit cateva articole despre importanta creativitatii la copii. Cum putem vedea daca un copil de 9 ani o are si cum o putem dezvolta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 22.10.2014
In general, copiii sunt creativi prin însaşi structura lor. Uneori însă ea poate fi inhibată printr-un comportament prea autoritar sau din contra, hiper-protectiv al adultilor cu care ei intra in contact. Creativitatea este o coordonată esenţială a personalităţii. Inteligenţa, diverse aptitudini speciale, unele trăsături motivaţionale şi de caracter constituie principalii factori ai creativităţii si se pot vedea in special,in modul in care copilul face faţă unor situaţii noi. Orientarea spre demersul personal, independent, spre experienţa proprie, reprezintă primul pas spre o conduită creatoare deoarece în acest mod copilul este obligat să observe, să sesizeze problema, să facă ipoteze, să compare, să adopte decizii, să comunice etc. Un alt factor important în dezvoltarea creativităţii este jocul. Prin joc, copiii îşi dezvoltă foarte mult gândirea şi limbajul, creând totodată diferite situaţii (reale sau imaginare), scenarii de viaţă, împrumutând şi jucând diferite roluri în funcţie de contextul nou creat, în funcţie de starea sufletească în care se află. Lăsaţi-i libertate, implicaţi-l în rezolvarea unor probleme dar si jucati-va....încurajati-l să deseneze, să cảnte, să scrie poezii sau...romane. Ei au aceste impulsuri nativ, dar uneori nu au cu cine să le manifeste, pentru că noi adultii, am devenit ...foarte ocupaţi.

Tudor 18.10.2014
Avem o fetita in varsta de 5 ani si 9 luni, ne ocupam de ea si noi si merge si la o gradinita particulara. Totusi avem probleme, se incapatineaza , la gradinita se urca pe scaune si numai de acolo vrea sa spuna o poezie sau raspunde la intrebari, nu ne asculta. Am incercat sa-i vorbim si frumos, sa o si pedepsim, dar nu a mers. Ce ar trebui facut?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 20.10.2014
Aveti răbdare, vor trece aceste manifestări. Continuaţi să-i explicati de ce nu este bine să se comporte aşa şi care sunt consecinţele, dar nu insistaţi prea mult, să nu ajungă să le facî tocmai pentru că i se acordă atentie, scandalizează pe toata lumea. Există aşa numitele perioade de opoziţie de la 3 la 4 ani, si de graţie de la 4 la 5 ani( +/-1 an) . Perioada de opoziţie reprezinta nevoia afirmării personalităţii ce se naşte acum. Copilul, bazându-se pe relativa independenţă şi autonomie nou câştigată, câştigă conştiinţa de sine prin opoziţia faţă de ceilalţi are nevoie sa arate ca este diferit de ceilalţi. Perioada de graţie este cea în care eul copilului vrea să se valorizeze, şi caută acum aprobarea. Îi place să se dea în spectacol şi se vrea seducător pentru adultul din preajmă dar şi pentru propria sa satisfacţie. Este o perioadă de narcisism.

Diana 09.10.2014
Buna ziua, am un copil, Bogdan, de 6 ani si 8 luin. De cateva luni imi spune ca pe el nu il cheama Bogdan si este bebelus. Imi puteti spune ce se intampla?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.10.2014
Ma aveţi şi alţi copii, există fraţi , surori mai mici? A murit recent cineva in familia dumneavoastră?

Diana 09.10.2014
Nu mai are alti frati. Da a murit acum 4 luni, tatal meu, bunicul lui Bogdan. Ce-i drept, pana la varsta de 1 an el a stat mai mult acolo.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.10.2014
Cel mai bine este sa veniti intai dvs. la o consultatie, sa-mi povestit contextul evenimentelor si apoi, la o alta consultatie sa veniti si cu Bogdan.

Monica 08.10.2014
Va multumesc frumos pentru raspuns.Am uitata sa va intreb daca are vreo legatura si faptul ca parintii au 40 de ani si prietena a ramas insarcinata dupa foarte multe tratamente.Comportamentul copiilor poate avea vreo legatura cu aceste cauze?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.10.2014
Nu este corect din punct de vedere deontologic sa avem noi doua aceasta discutie. Cel mai bine ar fi sa sune prietena dumneavoastra la receptie, la clinica, sa se programeze pentru o consultatie. Cu siguranta va fi mai utila o discutie pe care eu sa o am direct cu dumneaiei. O zi frumoasa va doresc

monica 08.10.2014
Va multumesc pentru raspus si o sa-i recomand cu incredere sa faca o programare la dumneavoastra.O zi buna va doressc

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.10.2014
O asteptam cu drag!

Monica 07.10.2014
Cunosc pe cineva care are doi gemeni de 1 an si 3 luni.Au un comportament ciudat pentru varsta lor.Nu raspund cand sunt strigati pe nume,in locuri cu lume mai multa urla si plang,cand stau in incapere se uita in jur si pe sus dezorientati asa.Sunt astea semne ale autismnului?Parintii nu vor sa accepte ca acesti copii au probleme si vroiam sa va intreb pe dumneavoastra daca au motive sa se sperie sau sa-si puna anumite intrebari.Va multumesc anticipat

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.10.2014
La aceasta varsta nu se poate pune un astfel de diagnostic, copiii sunt prea mici, iar acest comportament nu este neaparat autism. Este posibil sa fie o cauza din timpul sarcinii sau poate ceva legat de atmosfera existenta acum in familie. Oricum, este foarte important sa se mearga acum la psiholog, foarte multe lucruri se pot rezolva pana in jurul varstei de 2-3 ani.

Nicoleta 06.10.2014
Buna seara, ce se poate face in cazul unui copil de 4 ani si 3 luni, care se loveste uneori intentionat de pereti, sau se trage de par pana cand ramane in mana cu smocuri?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.10.2014
Acest comportament poate indica o auto-agresivitate. Aceasta înseamnă că există un conflict interior puternic, căruia copilul nu ştie sau nu poate să-i facă faţă. De exemplu, este supărat pe părinţi, "s-ar bate" cu ei, dar în acelaşi timp îi iubeşte, sau ştie că trebuie "să-i asculte". Sau, este supărat pe doamna educatoare, dar trebuie să tacă, să fie cuminte, sau îi este frică. Dacă nu reuşiţi să identificaţi conflictul şi să ajutaţi copilul să-l rezolve, vă sfătuiesc să apelaţi la un psiholog, pentru că în timp, aceste conflicte îl pot traumatiza pe copil sau pot degenera în agresivitate faţă de alţii.

Alexandra 05.10.2014
Este posibil ca un copil de numai câteva luni, să imite atât de bine mimica unei fețe pe care a văzut-o numai de 2 ori?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.10.2014
Da, ceea ce caracterizează perioada de 0-1 an este în primul rând "permeabilitatea" afectivă şi cognitivă a copilului la mediul exterior. El începe sa imite sunetele, grimasele sau gesturile adulţilor. Principala caracteristică a copiilor mici este imensa lor deschidere spre ceea ce îi înconjoară. Ei asimilează elementele din jurul lor fără o rezistenţă sufletească şi întâmpină lumea cu încredere nelimitată. Trăiesc în inocenţa paradisului, în acest univers, în care binele şi răul sunt inexplicabil amestecate.

Maria 04.10.2014
Este adevărat că anumite probleme psihologice îşi au cauzele în perioada în care mama era însărcinată cu noi? Cât de important este acest lucru?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.10.2014
Da, este adevărat, există aşa numita memorie senzorială a corpului şi multe din experiențele pe care mama le trăieşte în timpul sarcinii, îşi pun amprenta în dezvoltarea fizică, dar şi psihică şi afectivă a viitorului copil. Vă voi da un exemplu: Acum câțiva ani, a venit la terapie un domn, în jur de 40 de ani, care mi-a spus că de mic copil se speria de orice obiect ascuțit, inclusiv un pix pus pe masă cu vârful spre el. Acum lucra în armată, dar avea de fiecare dată o tresărire când se confrunta cu o astfel de experiență. În timpul unei şedințe de psihoterapie ne-am dat seama că este posibil să fie o cauză din perioada intrauterină. Domnul nu-şi aducea aminte ca mama sa să-i fi povestit vreun episod traumatic de atunci, ba chiar îi spusese că au fost numai momente frumoase şi a fost foarte fericită. L-am rugat să o roage pe mamă să-i povestească acum cum a fost toată perioada sarcinii, fără să-i spună şi motivul pentru care pune această întrebare. Mama i-a spus că a fost într-adevăr foarte fericită, nu i-a fost nici măcar greață vreun moment, ba chiar gătea foarte mult, i se dezvoltase un fel de plăcere de a găti. Şi-a adus aminte că în luna a 7-a, era în bucătărie, gătea şi la un moment dat s-a speriat de un cuțit mare de tăiat carnea, pe care ea însăşi îl pusese pe masă cu vârful spre ea. Dacă o problemă îşi are însă cauzele în perioada intrauterină şi cât de mult se manifestă acum, se poate stabili numai în timpul unor şedințe de psihoterapie.

Profesie si cariera

24
intrebari

Dragos Mihalache 01.05.2017
Buna ziua...din nou, multumesc mult pentru raspuns, da aveti dreptate nu ar trebui sa ne asteptam sa creasca peste oameni nivelul increderii. Ati putea sa-mi dati dvs. cateva detalii despre programa acestor cursuri?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 01.05.2017
Da, aş putea. Un prim curs, urmăreşte punerea în evidenţă a modalitaţilor de integrare psiho-socială (o analiză pe 3 dimensiuni a acestei integrari) b)- stilurilor cognitive de preluare şi valorificare a informaţiilor c)- tipuri de reacţii la stres d)- valori profesionale e)- acceptarea celorlalţi Cel de-al doilea curs, se axează pe: a)- identificarea şi denumirea propriilor emoţii şi sentimente b)- recunoaşterea punctelor tari, identificarea şi cultivarea calităţilor pozitive c)- monitorizarea şi reglarea sentimentelor şi emoţiilor în aşa fel încât să ne ajute să ne descurcăm în diferite situaţii d)- folosirea abilitătilor verbale şi non-verbale pentru exprimare şi promovarea unor schimburi pozitive şi eficiente cu alţii e)- stabilirea şi menţinerea unor relaţii sănătoase, care aduc satisfacţii, cu alţi oameni şi cu alte grupuri g)- identificarea nevoii de a apela la surse corespunzătoare de ajutor şi suport

Dragos Mihalache 30.04.2017
Buna dimineata, sunt director general in cadrul unei societati de stat si as dori sa organizez niste cursuri care sa aiba ca rezultat cresterea increderii oamenilor in ei insisi si unii in altii. Cam ce ar trebui sa cuprinda aceste cursuri si care ar fi rezultatele lor pe termen lung?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 30.04.2017
Bună seara, în primul rând, pentru creşterea încrederii oamenilor în ei înşişi cât şi unii în alţii, este nevoie de timp, de schimbări personale şi dorinţa de schimbare personală. Pot fi multiple cauze datorită cărora o persoană să nu aibă încredere în ea, poate fi nevoie de un travaliu terapeutic care să dureze câteva şedinţe (în aceste cazuri se recomandă să fie continuat cursul cu câteva şedinţe de psihoterapie) . Pe de altă parte, încrederea oamenilor unii în altii se construieşte în timp, pe baza faptelor, vorbelor şi deciziilor fiecăruia. Cu siguranţă însă acest tip de curs este binevenit, el va pune în evidenţă clar eventuale blocaje, va stimula clarificări şi va pune la dispoziţie metode de îmbunătăţire a relaţiilor. Pe termen lung, cursul poate aduce beneficii importante organizației: ● Scăderea fluctuației și păstrarea valorilor în organizație; ● Obținerea de rezultate bune – chiar și în momente dificile pentru o organizație (preluări, restructurări, tranziții, crize economice etc.); ● Creșterea la angajați a comportamentelor de inițiativă, inovație și împărtășire de informații – extrem de utile pentru supraviețuirea organizației (în caz opus, angajații care nu au încredere în liderii lor vor ajunge să facă doar ceea ce li se cere – în cel mai fericit caz… – ceea ce este un comportament extrem de periculos și păgubos pentru organizație). În cadrul clinicii noastre se organizează astfel de cursuri, ce urmăresc îmbunătăţirea inteligenţei emoţionale şi a comunicării, puteţi cere mai multe detalii.

Vlad Anastase 28.03.2017
Buna ziua, am avut sansa sa fiu acceptat pt un post de director general intr-o companie mare, un post pe care mi l-am dorit, dar acum imi este teama sa nu fie o „palarie” prea mare pt mine. Este o companie noua, oamenii nu ma cunosc, ei sunt deja o echipa si cu siguranta vor fi cu ochii pe mine, sa vada ce decizii iau, cum si cand le iau. Imi puteti spune va rog care ar fi dpv. Psihologic atributele unui manager bun? Multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 28.03.2017
Este greu să trasăm foarte clar un profil al "managerului ideal", dar putem stabili câteva caracteristici. Un manager adevărat stabileşte direcţia, are o viziune, identifică noi posibilităţi, aliniază oamenii cu misiunea şi valorile organizaţiei, motivează şi inspiră, este deci un exemplu pentru ceilalţi, consiliează şi antrenează. El evită 3 greşeli: - să dea sfaturi înainte de a înţelege; - să încerce construirea sau reconstruirea unei relaţii fără a vă schimba comportamentul sau atitudinea; - să presupună că bunele exemple şi relaţii sunt suficiente (Trebuie să le dăm oamenilor şi lecţii explicite. Este important să-i înveţe pe oameni despre viziune, misiune, roluri, scopuri, linii directoare şi standarde); Există o deosebire între “stil” şi “comportament” de conducere. Comportamentele sunt cele pe care le realizează liderul în diferite momente ale activităţii sale, în timp ce stilul este o trăsătură bazală a personalităţii, ceva înrădăcinat adânc în personalitate, şi deci, mai greu de schimbat. Din perspectivă psihosocială, “stilul de conducere” este modul concret de jucare a unui rol, de transpunere efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce derivă din statutul de lider: - una şi aceeaşi exigenţă poate fi transpusă diferit în plan comportamental - exigenţe diferite pot fi transpuse la fel în plan comportamental, în funcţie de trăsăturile de personalitate şi de particularităţile situaţiei

Adrian Juncker 06.02.2017
Buna dimineata, sunt manager la o multinationala, de cele mai multe ori imi iau de lucru si acasa, nu reusesc sa renunt la acest obicei care genereaza deja conflicte in familia mea. Ce ar trebui sa fac, de ce eu nu realizez gravitatea acestui impact in familie, desi rational imi spun ca poate fi asa...

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 06.02.2017
Buna seara, firma se transformă în „casă, atunci când oamenii petrec mai mult de 8-10 ore la job (11, 12 sau chiar mai multe) Efectele pe care acest stil de viaţă ”job-casă” le poate avea asupra unei persoane sunt multiple: În primul rând, rolul profesional, fiind exercitat majoritar comparativ cu celelalte roluri (de soţ/soţie, iubit/iubită, mamă/tată, prieten/prietenă etc.) va ocupa mai mult din identitatea acelei persoane, aceasta ajungând să se definească, la un moment dat, prin profesia sa. Toate celelalte roluri devin deficitare, se vor dilua, persoanele respective ajungând să aibă relaţii doar în sfera profesională şi doar de o anumită factură. Aceasta abordare unidimensională afecteaza toate relatiile personale si conduce la un stil de viaţă monoton şi depresiv. Oricât de provocatoare ar fi profesia, ea nu poate suplini varietatea de experienţe specifice celorlalte domenii ale existenţei. Pe de alta parte, funcţionarea uni-rol poate robotiza fiinţa umană, căci profesiile solicită doar anumite aptitudini, competenţe din sfera personalităţii, pentru celelalte existând riscul regresiei, datorită subsolicitării.

Bogdan Stanoevici 13.11.2016
Cum putem explica faptul ca unele persoane se streseaza mai putin si altele mai mult?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.11.2016
Gândurile negative sau schemele cognitive distorsionate, sunt cele ce se manifestă la apariţia unui factor stresor, şi pot acţiona ca un factor de declanşare, amplificare sau susţinere a altor simptome. Aceste scheme cognitive distorsionate apar pe fondul conflictelor manifeste sau mocnite, dintre angajaţi şi angajator, în general datorită suprasolicitării, datorită presiunii de a se munci mai mult pe o bază salarială mică, de exemplu, unii oameni se stresează mai uşor, datorită personalităţii lor de bază. Sunt cei ce muncesc zi şi noapte fără să se odihnească, fără să-şi acorde timp de relaxare, fără concedii, şi atunci pentru ei orice mic "eşec" devine o catastrofă şi totul se amplifică, deoarece sacrifică foarte mult din nevoile personale. Alţii au o imagine negativă despre ei datorită traumelor psihice din copilărie, iar o a treia categorie văd totul în culori sumbre pentru că nu pot face faţă aşteptărilor exagerate, iraţionale pe care le au managerii faţă de ei.

Bogdan Stanoevici 10.11.2016
Ce inseamna de fapt stres ocupational, care sun cauzele, prin ce se deosebeste de stresul general

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 11.11.2016
De fiecare dată când o persoană se confruntă cu o schimbare (inclusiv pozitivă, vacanță, nuntă, etc.), se produce un stres. Stresul reprezintă deci, o reacţie a organismului care caută să se adapteze noilor condiţii. Se poate să fie declanşat un astfel de stres creat de propriile scenarii raţionale, sau de un context situaţional existent la lucru. Când stresul este determinat de solicitările şi exigenţele profesionale ale locului de munca vorbim de STRES OCUPAȚIONAL sau PROFESIONAL. Există mai mulţi factori generatori: a. factori intrinseci muncii desfăşurate b. factori legați de rolul în organizaţie c. factori determinaţi de relaţiile de muncă d. factori vizând dezvoltarea carierei e. factori vizând structura şi climatul organizației

Stefan 05.02.2015
Buna dimineata, am 32 de ani, mi-am schimbat serviciul de aproximativ 6 luni, de la unul foarte solicitant la un altul mai flexibil, cu un salariu mai mic. Asa mi-am dorit, insa problema este ca am observat ca nu mai stiu parca sa ma distrez. Mi-am dorit sa am mai mult timp liber ( inainte lucram de la 9-21), dar constat ca nu stiu sa-mi petrec acest timp liber, si asta ma intristeaza foarte tare si ma sperie in acelasi timp. Ma gandesc ca ar fi culmea sa fac o depresie acum. Ma puteti ajuta, sa-mi dati cateva idei, cu ce sa incep?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 10.02.2015
Da, se poate întâmpla ca după o perioadă, probabil de câţiva ani, în care aţi fost foarte ocupat şi focusat pentru a face faţă unor responsabilităţi, solicitări, etc, în momentul în care apare o " pauză" să nu ştiţi ce să faceti cu ea. Gândiţi-vă ce vă doreaţi în timpul liceului,dacă, de exemplu, cineva v-ar fi spus" imaginează-ţi că ai posibilitatea să-ţi trăieşti viaţa cum vrei, ce ai face, cum ţi-ai petrece timpul?" Aduceţi-vă aminte la ce aţi visat să faceţi cu banii, atunci cand v-aţi angajat la serviciul solicitant dar mai bine plătit. Ce daruri, ce talente sau resurse neexplorate încă, credeti ca aveţi. Aveti răbdare cu dvs. şi faceţi ceea ce descoperiţi că vă bucură

Magdalena 12.01.2015
Bună ziua, sunt avocat, am lucrat 12 ani într-o companie multinaţională de avocatură, de 6 luni mi-am dat demisia şi functionez ca şi Cabinet individual. Am clienţi, am o situaţie financiară bună, dar am ajuns să nu mai vreau să practic această meserie, deoarece mi s-a întâmplat de căteva ori să trebuiască sa apăr persoane despre care ştiam că sunt vinovate. Ȋncep să mă întreb ce fel de om sunt eu?Ce ar trebui să fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.01.2015
Da, este o meserie ce aduce un anume tip de încercări, şi se pare că declanşează în cazul dvs., multe conflicte interioare. Nu putem discuta însă acest subiect decât în cabinet, deci cel mai bine ar fi să vă faceţi o programare la clinică.

Silviu 11.12.2014
As vrea sa nu mai fiu atat de rational, imi dau seama ca desi am aproape 38 de ani, am un blocaj afectiv. Credeti ca dezvoltarea inteligentei emotionale m-ar ajuta? Care este legatura dintre ceea ce numim in mod obisnuit inteligenta si inteligenta emotionala?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.12.2014
Nu este neapărat ceva rău faptul că sunteţi o persoană raţională, dar într-adevăr, blocajul afectiv e bine să fie rezolvat. Dezvoltarea inteligenţei emoţionale vă ajută să intraţi în contact cu emoţiile dvs., să le recunoaşteţi, să le conştientizaţi cauzele, dar nu vă rezolvă blocajul afectiv. Pentru acesta trebuie să mergeţi la cateva şedinţe de psihoterapie sau grupuri de autodezvoltare. Inteligenţa cognitivă (IQ) se referă la capacitatea de concentrare şi planificare, de organizare, utilizare a cuvintelor şi de a înţelege, asimila şi interpreta fapte. IQ măsoară baza informaţională individuală a unei persoane - memoria, vocabularul, coordonarea vizuală şi motorie a acesteia. Pe de altă parte, pentru a beneficia cât mai mult de inteligenţa noastră cognitivă şi pentru a o flexibiliza, avem în primul rând nevoie de o inteligenţă emoţională bună. De ce? Pentru că indiferent cât de deştept ar fi cineva, dacă îi îndepărtează pe ceilalţi printr-un comportament agresiv, dacă este neatent la felul în care se prezintă şi nu are suficientă rezistentă la stres, nimeni nu va sta prea mult timp în preajma sa pentru a vedea ce IQ ridicat are.

Silviu 10.12.2014
Sunt o persoana foarte rationala, nu-mi place sa ma mint. Faptul ca sunt atat de rational ma ajuta la servici, dar am ajuns sa despic prea mult firul si in viata de zi cu zi. Probabil din cauza aceasta nu prea am incredere in mine de multe ori, in ceea ce pot face cu adevarat sau in ceea ce simt. Ce as putea face?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 11.12.2014
Încrederea în sine este un concept un pic mai complex , ce nu poate fi cuprins numai la nivel rational. Ca să vă fie mai usor, puteţi face, la început o distincţie între a avea încredere în sine versus a avea încredere în propriile abilităţi. Este mult mai realist din punct de vedere raţional, să ai încredere în abilităţile tale . A avea încredere în propriile abilităţi implică iarăşi trei lucruri: 1. a ştii ce poţi face şi ce nu poţi face 2. a fi pregătit să încerci să faci lucruri care sunt la limita abilităţilor tale 3. a încerca permanent să-ţi extinzi abilităţile Sugestii pentru dezvoltarea încrederii, am avea: • A face lucruri fără a considera că trebuie să reuşim întotdeauna şi a vedea greşelile ca şi oportunităţi de învăţare. Încrederea se dezvoltă în urma încercării mai degrabă decât în urma rezultatului unei acţiuni. • A evalua acţiunile şi performanţele noastre raportat la măsura în care ne ajută şi ne susţin scopurile stabilite şi nu în termeni de ce demonstrează acestea despre noi ca persoane. • A ne asuma riscuri calculate în ceea ce priveşte activităţi importante ca alegerea unei cariere, schimbarea locului de muncă, începerea unei noi relaţii. • A învăţa din experienţele noastre – încercăm ceva nou, analizăm ce a mers bine şi ce a mers rău şi încercăm să aflăm cum am putea să ne descurcăm mai bine, să ne îmbunătăţim abilităţile. Vă recomand să participaţi şi la nişte grupuri de autodezvoltare, sau workshop-uri de dezvoltare a inteligenţei emoţionale, ce se vor face la noi la clinica.

Barbu 08.12.2014
Buna dimineata, ce inseamna cu adevarat "autocunoastere" din punct de vedere psihologic?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.12.2014
Autocunoaşterea presupune un întreg proces de conştientizare, de integrare a experientelor avute, de dezvoltare. Pe scurt, ar putea implica: • „Cunoaşte ceea ce nu cunoşti”. Conştientizarea propriilor nevoi de dezvoltare crează o atitudine activă şi predispune spre acumulare de noi cunoştinţe şi abilităţi. • „Identifică ce ţi se potriveşte”. O persoană foarte energică, care iubeşte riscul şi stimularea va fi complet nemulţumită şi va experimenta un nivel crescut de distres într-o funcţie ce presupune sarcini repetitive şi plictisitoare; în acelaşi timp o persoană mai puţin energică,temătoare nu se va descurca foarte bine într-un context foarte solicitant. • Cunoaşterea propriilor dorinţe, a punctelor tari şi a celor slabe, permite impunerea şi menţinerea unor limite adecvate la nivel relaţional. • Dezvoltarea continuă este foarte importantă iar conştientizarea propriilor limite şi evitarea extenuării, prin depăşirea acelor limite, este la fel de importantă .

Mihnea 26.11.2014
Cum stim cat de bune vor fi performantele persoanei respective?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 26.11.2014
Apelaţi cu încredere la ajutorul unui psiholog,atestat in psihologia muncii. In psihologia muncii şi organizaţională se folosesc combinaţii de metode standardizate de selecţie care folosesc multiple metode de evaluare: probe de lucru, interviuri, teste, simulări, jocuri de rol. Aceste metode au menirea să măsoare gradul de dezvoltare al competenţelor necesare unor performanţe ridicate într-un post de muncă. Principiul de la care porneşte măsurarea performanţelor este că acestea sunt condiţionate de existenţa unor competenţe. Conceptul de competenţă cuprinde atât cunoştinţele, abilităţile dar şi deprinderile pe care le are un individ.

Mihnea 24.11.2014
Buna ziua, cum putem sti ce fel de abilitati sau aptitudini ne sunt necesare pentru o anumita meserie?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 24.11.2014
Pentru fiecare profil ocupaţional, exista specificat care sunt cerintele la nivel aptitudinal sau caracteristice de personalitate necesare. In functie de aceste cerinte, psiholoul alege un set de teste,a caror aplicare va permite realizarea unui profil psihologic. Se va vedea in acest fel, cat de mult indeplineste o anumita persoana cerintele unei anumite meserii.

Daniel 13.11.2014
Nu imi dau seama ce stil de conducere am, este in functie de comportamentul meu? Am citi cate ceva dar nu am reysit sa ma lamuresc. Care este stilul cel mai bun?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.11.2014
Exista o deosebire între “stil” şi “comportament”: Comportamentele sunt cele pe care le realizează liderul în diferite momente ale activităţii sale, în timp ce stilul este o trăsătură bazală a personalităţii, ceva înrădăcinat adânc în personalitate, şi deci, mai greu de schimbat. Din perspectivă psihosocială, “stilul de conducere” este modul concret de jucare a unui rol, de transpunere efectivă în plan comportamental a exigenţelor ce derivă din statutul de lider: -una şi aceeaşi exigenţă poate fi transpusă diferit în plan comportamental- exigenţe diferite pot fi transpuse la fel în plan comportamental, în funcţie de trăsăturile de personalitate şi de particularităţile situaţiei . Există mai multe clasificări ale stilurilor de conducere, în funcţie de diferite criterii. Nu putem spune foarte clar, teoretic, care stil este mai bun. Acest lucru se datorează faptului că situaţiile din viaţa reală nu sunt aceleaşi, ci într-o continuă schimbare, cu numeroşi factori şi variabile care apar aproape simultan.Cu siguranţă dacă sunteţi bine intentionat, bine pregatit profesional şi actionaţi cu înţelepciune, curaj, ferm şi suportiv în acelaşi timp, vă veţi descoperi propriul stll " bun". Succes!

Daniel 13.11.2014
Buna ziua, am o functie de conducere intr o societate cu 350 de angajati, de 3 ani. Stiu, s-a dovedit in timp ca sunt un manager bun, as vrea insa sa fiu si un lider bun. Ce ar trebui sa fac?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.11.2014
Un lider stabileşte direcţia, are o viziune, identifică noi posibilităţi, aliniază oamenii cu misiunea şi valorile organizaţiei, motivează şi inspiră, este deci un exemplu pentru ceilalţi, consiliează şi antrenează. Daca sunteţi un bun manager cu siguranţa veţi reuşi să fiţi şi un adevărat lider, pentru că vă puneţi acum această problemă. Evitati 3 greşeli: - Să daţi sfaturi înainte de a înţelege; - Să încercaţi construirea sau reconstruirea unei relaţii fără a vă schimba comportamentul sau atitudinea; - Să presupuneţi că bunele exemple şi relaţii sunt suficiente (Trebuie să le dăm oamenilor şi lecţii explicite. Învaţăţi-i pe oameni despre viziune, misiune, roluri, scopuri, linii directoare şi standarde);

Tudor 07.11.2014
Buna dimineata, sunt din fire o persoana mai independenta, si m-am angajat de 6 luni la o companie mare, cu un salariu bun, dar cu un program foarte strict. Nu mai am timp pentru multe alte lucruri care imi fac placere, am devenit usor agresiv. Este posibil sa fie din aceasta cauza? Auzim vorbindu-se mult de stres, dar ce este el pana la urma, pe ce arii se intinde? Este la nivel psihic sau fizic?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.11.2014
Cuvântul STRES este unul destul de ambiguu, el grupând EFECTUL (răspunsul organismului) şi CAUZA (agresiunea sau stimularea). Au fost date mai multe definiţii ale acestei noţiuni, cea data de Hans Selye, spune ca - este o reacție normală a organismului, la o situaţie anormală, conflictuală . Actiunea lui se poate simti la nivel afectiv, psihic si fizic. De cele mai multe ori totul incepe la nivel afectiv ( nemultumire, teama..) sau la nivel psihic ( tensiune, suprasolicitare) si abia apoi totul se face simtit la nivel fizic prin diferite somatizari ( dureri musculare, afectiuni ale diferitelor organe care aveau poate o anumita vulnerabilitate). De fiecare dată când o persoană se confruntă cu o schimbare ( inclusiv pozitiva, vacanta, nunta..etc), se produce un stres. Stresul reprezintă deci, o reacţie a organismului care caută să se adapteze noilor condiţii. Starea de iritabilitatea pe care o simtit este posibil sa aiba ca si cauze, pe de o parte programul stric de lucru ( dvs. fiind o persoana independenta nu va plac foarte mult regulile fixe) si pe de alta parte nemultumirea, frustrarea de la nivel afectiv, pentru ca nu mai reusiti sa faceti lucruri care altadata va incarcau, va placeau.

Marcu 29.10.2014
Buna dimineata, desi am 34 de ani, lucrez intr-o companie de 10 ani si am un salariu bun, tot ma trezesc ca am momente in care imi este frica de sefi. Sefii s-au schimbat de-a lungul anilor, eu insami am o functie de conducere, si totusi, in momente tensionate, as vrea sa fug din locul respectiv si ma surprind ca imi rod unghiile ca un copil de 5 ani. Ce as putea face?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 29.10.2014
Fuga reprezinta o atitudine de evitare ( activa/pasiva) , in fata oamenilor si evenimentelor. Decat sa se afirme, incet dar sigur, " fugarul" prefera sa se supuna sau sa fuga, chiar si in dezavantajul sau, cu toate ca ar avea posibilitatea de a actiona altfel. Aceasta imposibilitate de a actiona altfel, aduce cu sine o anxietate puternica, ce produce insomnii sau migrene, iar in plan comportamental, se rod unghii, se misca continuu picioarele, etc. La baza stau de cele mai multe ori, probleme legate de dezvoltarea inteligentei emotionale. Au fost poate situatii stresante in care nu ati putut face fata in relatia cu o autoritate ( parinti, profesori..etc), sau contexte marcate de agresivitate fizica sau verbala. Se poate rezolva acest subiect, dar este nevoie de o explorare a cauzelor ce v-au adus aici si apoi de corectare a efectelor. Va sfatuirsc sa apelati la sustinerea unui psiholog, deoarece singur va va fi greu, se pot declansa mecanisme inconstiente de autoapare

Gabriela 26.10.2014
Buna ziua, sunt invatatoarea, am 53 de ani, imi place munca mea, dar am inceput sa nu mai am rabdare. Imi dau seama ca am devenit foarte stricta cu copiii, ii cert foarte des, pentru lucruri pe care altadata nici nu le-as fi bagat in seama.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 27.10.2014
Vă înteleg, şi eu am lucrat în învăţămảnt, prima mea facultate a fost Matematică- Informatică, si am fost 5 ani profesor de matematica titular la un liceu din Bucuresti. Pe fondul oboselii, a unor neîmpliniri personale sau chiar profesionale, sub presiunea anumitor factori interni sau externi, se creează un pic de intoleranţa, chiar poate rigiditate. Ȋnsa, asa cum aţi simţit cu siguranta ( altfel nu ati fi pus întrebarea), există o mare responsabilitate atunci cand te afli la catetdră, şi unele acţiuni pot avea efect pe termen lung şi în multe direcţii. Acum cateva luni, un client mi-a povestit o întảmplare ce l-a marcat mult timp. Era elev în clasa a II-a. Se afla în recreaţie, clopoţelul sună şi, alergând spre clasă s-a izbit, după colţul culoarului, drept în pieptul directorului şcolii - un bătrân greoi şi cor¬polent. Acesta l-a înşfăcat de o ureche şi l-a scuturat bine. Dar nu asta l-a impresionat pe copil,deoarece maltratarea fizică era atunci un fapt obişnuit. Ceea ce l-a uimit a fost reproşul profesorului: „De ce fugi ? Când m-ai văzut pe mine aler¬gând? !" Or,... cum să ceri unui copil de 8 ani să nu fugă! ? Invăţătorul/Profesorul, trebuie să facă un efort deosebit pentru a lega noile noţiuni de cunoştinţele sărace şi uneori eronate ale copiilor, şi atunci îşi poate pierde din răbdare sau calm. Vă sfătuiesc să mergeţi la cảteva şedinţe de psihoterapie, să aflaţi cauzele mai profunde ale problemelor. Se poate întảmpla oricui să se afle uneori într-o perioadă grea. Este important însă să nu lasaţi ....prea multe umbre să se adune.

Marius 15.10.2014
Buna dimineata, am vazut raspunsul pe care l-ati dat Ceraselei cu referire la inteligenta emotionala. Am citi cateva lucruri, asa in general despre acest subiect, dar nu am inteles foarte bine despre ce este vorba. Imi puteti explica putin acest concept? Se poate dezvolta in timp sau este ceva nativ?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 15.10.2014
Inteligenţa emoţională este o capacitate exprimată în abilităţi de a rezolva în mod eficace problemele umane ce ţin de comportamentul socioafectiv şi stabilirea relaţiilor interpersonale. Termenul inteligenţă înseamnă înţelegere, înţelepciune, deci rezultă că inteligenţa emoţională o putem defini drept înţelegere a stărilor afective. Ne ajută: - să fim empatici, să motivăm, să negociem conflictele - sa conştientizam propriile emoţii şi motivul acestora; -în asigurarea legăturii între ceea ce simţi, gândeşti, zici şi faci. Vom face la clinică, un seminar despre Inteligenta Emotionala. Seminarul va avea o scurtă parte teoretică, o mică testare care să ne spună ce se intamplă acum, şi multe exerciţii practice ce vizează dezvoltarea inteligenţei emoţionale ( cu detectarea prezenţei unor eventuale blocaje). Urmăriţi anunţurile de pe site şi dacă sunteţi interesat puteţi participa la seminar.

Adrian 14.10.2014
Buna dimineata, am fost profesor de matematica timp de aproximativ 40 de ani si m- am pensionat de 2 ani. Toata lumea mi-a spus ca atunci cand te pensionezi , cel mai bine este sa ai o gradina si sa muncesti pamantul. Am facut asta, dar nu-mi place si cei din jur spun ca am devenit " morocanos". Ce as putea face altceva?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 14.10.2014
Chiar dacă multă lume recomandă lucrul in grădină după pensionare , este posibil ca dumneavoastră să nu vă priască acest " tratament". Amintiţi-vă ce vă doreaţi să faceţi atunci cand profesaţi şi nu puteaţi pentru că nu aveaţi timp. Gảndiţi-vă ce anume "v-ar fi făcut fericit" şi nu puteaţi face pentru că aveaţi alte obligaţii. Acum aveti posibilitatea să vă " testaţi" mai multe abilităţi, poate chiar anumite talente pe care nu aţi apucat să le manifestaţi.

Cerasela 09.10.2014
Lucrez intr-o companie multi-nationala am o functie de conducere si ni s-a facut recent o testare psihologica.Mi s-a comunicat ca desi am o valoare mare ai IQ- 132, am totusi probleme in "gestionarea conflictelor "sau in " formarea altora". Imi puteti spune de ce , cum se poate intampla asta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.10.2014
Există multe platforme de testare psihologică, nu prea pot să vă spun multe lucruri fără să văd profilul dumneavoastră psihologic, să-mi dau seama cum coreleaza anumite teste sau scoruri obţinute. Există însă aşa numita inteligenţă emoţională, care include ca şi competenţe personale, autocontrolul emoţional, gestionarea relaţiilor, empatia şi altele. Se poate întampla să aveţi un IQ foarte mare, dar să existe anumite blocaje la nivel afectiv, care să fi dus la obţinerea unor scoruri mici la testele ce vizau inteligenţa emotională. Cel mai bine ar fi să văd rezultatele testelor şi să discutăm direct pe ele.

Cerasela 09.10.2014
Nu ni s-a dat profilul, am fost informati numai despre rezultate.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.10.2014
In acest caz, nu va pot ajuta decat daca veniti la noi la clinica sa facem o testare psihologica. Nu pot trage o concluzie fara sa avem suportul unui profil psihologic.

Gabi 08.10.2014
Cum putem stii exact cat de potrivit esti pentru o anumită profesie sau pentru un anumit post?Multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 08.10.2014
Se poate face o testare psihologică, în urma căreia se pot vedea aptitudinile pe care le aveți, sau ce abilități sunt mai dezvoltate. Profilul psihologic obținut, poate fi "suprapus" pe profilul unei anumite profesii sau peste cerințele standard ale unei anumite funcții. În acest fel, veți afla dacă şi ce anume mai trebuie dezvoltat sau în ce poziție v-ați simți cel mai bine, conform profilului dumneavoastră de personalitate.

Boris 05.10.2014
Buna ziua, Este posibil să faci depresie după ce te-ai pensionat? Dar cum se poate asta, am fost pilot şi am trecut de multe ori prin situații dificile cărora le-am făcut față.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.10.2014
Da, se poate să se declanşeze un episod depresiv în urma unei decizii de pensionare. Faptul că ați trecut de multe ori în viață prin situații cărora le-ați făcut față, a însemnat că în acele momente, v-ați mobilizat anumite resurse fizice sau psihice. Acest lucru v-a dovedit ceva atunci despre dumneavoastră, a arătat ceva celor din jur, "v-a ținut în priza". Acum, acest tip de mobilizare nu mai are loc şi puteți simți un "gol", ce poate fi umplut însă prin mobilizarea altor resurse, alte calități pe care le aveți, dar nu ați avut ocazia să le activați, să le explorați. Vă recomand să apelați la ajutorul unui specialist.

Relatiile de cuplu

38
intrebari

Baciu Adrian 13.07.2017
Multumim mult, credeti ca sunt probleme grave, suntem noi de vina? La noi in casa nu au fost niciodata certuri sau discutii ample, ne iubim si am incercat sa le asiguram copiilor un stil de viata decent, sanatos.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.07.2017
Nu este neapărat nevoie să fiţi dvs. sau altcineva din exterior de vină. Există de exemplu, multe sondaje efectuate asupra unui numar mare de părinti şi profesori din diverse tari care au relevat o tendinţă mondială a generaţiei actuale de copii de a avea mult mai multe probleme emotionale decât în trecut. Aceştia sunt mai singuri şi mai deprimaţi, mai furioşi şi mai nestăpâniţi, mai emotivi şi mai înclinati să devină anxioşi din orice, mai impulsivi şi mai agresivi. Soluţia depinde de felul în care noi considerăm potrivită pregatirea tinerilor pentru viaţă. E tot mai evident faptul că şcoala lasă pe ultimul loc educaţia emoţională a elevilor, supralicitând unilateral pregatirea şcolară. Moştenirea genetică înzestrează pe fiecare dintre noi cu o serie de emoţii fundamentale care se vor regăsi în structurile temperamentale. Lecţiile emotionale pe care le învătăm în copilărie, acasă şi la şcoală ne modelează circuitele emoţionale, sporindu-ne sau diminuându-ne adaptabilitatea emoţională. Prin urmare, copilăria şi adolescenţa sunt perioade optime pentru a ne forma acele obiceiuri emoţionale esenţiale care îşi vor pune amprenta mai apoi pe întreaga existenţă. Există tot mai multe dovezi că dimensiunile axiologice ale inividului îşi au originea în capacităţile emoţionale ale acestuia. lată aşadar un argument esenţial pentru importanţa inteligentei emoţionale în stabilirea conexiunilor dintre sentimente şi caracter.

Baciu Adrian 10.07.2017
Buna dimineata, avem 2 copii, un baiat de 14 ani si o fetita de 12 ani. Ne confruntam mai ales in cazul baiatului dar mai nou si la fetita cu multe crize depresive, cu accese de plans si chiar o amenintare cu sinucidere. Totul a debutat acum 2 ani, cand a obtinut note mici la istorie (pe nedrept spune el) si apoi nu a fost selectat in echipa de fotbal o scolii desi este destul de bun. La inceput aceste crize erau rare, nu prea le-am bagat in seama, dar de 6 luni, cand s-a si certat cu fata care ii placea, s-a instalat o stare de apatie. Fetita a inceput si ea cu tot felul de nemultumiri si perioade de tristete pe diferite motive: ca nu are haine destul de frumoase, ca este prea „sensibila”..etc. Va rugam spuneti-ne ce ar trebui sa facem, sunt normale aceste stari?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 10.07.2017
Bună seara, trăim într-o perioadă marcată de schimbări rapide. Toţi suntem puşi în faţa provocărilor de a ne adapta unei lumi care nu mai este la fel de sigură şi predictibilă cum era odată, iar din punctul de vedere al copiilor, creşterea şi maturizarea sunt mai dificile decât au fost până acum. Deşi multi tineri sunt capabili să controleze aceste schimbări ale condiţiilor de viaţă, stresul specific copilăriei a atins proporţii mari, iar sinuciderile şi depresia la vârsta copilăriei sunt, de asemenea în creştere. Aceste aspecte pun problema dramatică a cât de dificil este pentru unii tineri să facă faţă solicitărilor contemporane dar şi crizelor tipice care caracterizeaza dezvoltarea în copilărie şi adolescenţă. Sfatul meu este să mergeţi la un psiholog să aibă câteva întâlniri, separate, cu fiecare copil, să parcurgeţi cu ei un travaliu terapeutic pentru a afla adevăratele cauze ale acestor manifestări şi a-i susţine.

Alin Cristache 19.05.2017
Buna seara, am citit raspunsul la intrebarea anterioara si mi-am dat seama ca si eu am o problema. Am 37 de ani, dar nu reusesc sa-mi construiesc o relatie stabila cu o femeie, nu pot avea incredere ca nu ma va parasi la un moment dat. Imi puteti spune care ar fi cauzele, cu ce pot gresi?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 21.05.2017
Bună ziua, personal evit să spun care ar fi cauzele ...”în general”, deoarece există riscul ca dvs. să vă „agăţaţi” raţional de acele cauze şi de fapt, să fie şi alte probeme ce ar necesita rezolvare. De aceea sfătuiesc mereu să se vină la cabinet, să vă faceţi o programare la clinică, pentru că într-o discuţie individuală avem mai mult timp si spatiu sa investigăm. Dacă avem în vedere perioada copilăriei, una din cauze, ar putea fi creşterea în familiile care nu reuşesc să satisfacă nevoile de acceptare, respect şi siguranţă ale copiilor. Persoanele care experimentează frustrări la acest nivel vor avea mai târziu dificultăţi în a realiza legături strânse şi satisfăcătoare cu ceilalţi. O astfel de persoană poate avea sentimentul că cei apropiaţi vor sfârşi prin a o abandona, sau are convingerea că, într-un final, ceilalţi vor profita de ea, îi vor face rău intenţionat, o vor răni, minţi, abuza. Repet însă, pot fi şi alte cauze generate de experienţe trăite ca şi adult, sau de diferite programe transgeneraţionale ale arborelui familial.

Visarion Andrei 14.05.2017
Buna dimineata, am 43 de ani, sunt casatorit de 17 ani, imi iubesc mult sotia, dar am de multe ori sentimentul ca o dezamagesc, ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor ei. Ea nu imi reproseaza nimic, m-a incurajat intotdeauna cand am vrut sa fac ceva, am o cariera frumoasa, dar nu pot sa scapt de acest sentiment ca sunt „ fara o prea mare valoare”. Ma puteti ajuta? Care ar fi cauzele?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 15.05.2017
Bună ziua, cel mai bine ar fi să veniţi la clinică să avem o întâlnire individuală. În general, cauza principală ar putea fi, creşterea într-o familie ori supraprotectoare, ori neglijentă, care nu a încurajat autonomia şi încrederea în sine în afara acestora. Copiii ce au crescut în astfel de familii, dezvoltă ca adulţi, scheme din domeniul lipsa autonomiei şi performanţei, rămân dependenţi de familia de origine, sau au dificultăţi în a-şi fixa obiective personale şi a se dezvolta ca entităţi competente şi autonome. În interiorul lor se structurează convingeri precum „nu sunt suficient de bun, de performant”, „nu cred că mă pot descurca singur”. Relaţiile sau viaţa în general, apar ca un constant pericol, iar ceilalţi sunt văzuţi mai bine echipaţi pentru aceasta. Este bine însă să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut, pentru a intra un pic în detaliile acestor probleme şi a le putea debloca.

Arabela Mihai 06.03.2017
Buna dimineata, suntem casatoriti de 7 ani si sotul meu imi tot spune in ultimii 3 ani ca ma port cu el ca si o „mama”. La inceput m-am suparat, dar in ultimul timp ma gandesc ca poate are dreptate. Nu avem copii, acum am inceput mai multe investigatii. Aceasta sa fie cauza comportamentului meu? Ne puteti spune de ce intra o femeie in rol de „mama” cu sotul ei?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 06.03.2017
Buna seara, faptul că nu aveţi încă copii nu este neapărat cauza comportamentului dvs. Sentimentul matern şi nevoia manifestării lui, este parte integrantă a feminităţii. Fiecare femeie simte nevoia trăirii lui, cu intensităţi diferite. Există într-adevăr multe cazuri în care femeile intră, din nefericire, în rol de „mamă” cu partenerii lor. Iată câteva cauze: - femeile, din start sunt predispuse în a fi susţinătoare, grijulii cu cei din jur, şi pot considera „a avea grijă” ca o manifestare a iubirii. - femeia a avut unul sau mai mulţi fraţi mai mici, de care a trebuit să aibă grijă când era copil. A trebuit să fie atunci un fel de „mamă” pentru ceilalţi. Dacă fraţii mai mici au fost şi băieţi, transferul de roluri va fi şi mai uşor de făcut ca adult. - ca şi copil, a fost o fetiţă ce a trebuit să-şi asume de mică multe responsabilităţi, să se ocupe de rezolvarea unor diferite probleme şi a dezvoltat un mecanism de tipul „eu pot” sau „eu ştiu”. În acest context, s-ar putea să-i fie greu să-i lase partenerului responsabilitatea unor decizii sau îndeplinirea unor acţiuni, gândindu-se că ea le poate face mai repede, mai bine...etc. - ea are o maturitate emoţională şi putere lăuntrică mai mare decât el, şi atunci îl simte mai slab, intră în rol de mamă pentru a-l „proteja”. - copil fiind, fetiţa şi-a vazut mama trăind acest rol în relaţia cu tatăl. Acum ea nu face decât să repete acelaşi program perturbator. - Partenera are o mare nevoie de control, pe care rolul de „mamă” i-o poate împlini. - el intră în rol de „copil”, evită să-şi asume responsabilităţi, amână acţiunile, vrea să fie „răsfăţat”. Conştient sau nu, ea intră atunci în rol de „mamă”. Unii bărbaţi spun că preferă „femeile puternice”, tocmai pentru că de cele mai multe ori, aceste femei fac totul singure, se descurcă, nu apelează la ajutorul lor.

Voicu Mircea 27.02.2017
Buna ziua, eu si sotia mea am hotarat sa divortam, dupa o casnicie de 15 ani. Avem 2 copii, o fetita de 8 ani si un baiat de 6 ani. Ne puteti sfatui va rog, ce sa le spunem copiilor astfel incat sa le fie mai usor sa treaca peste acest moment? Multumim!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 27.02.2017
Bună seara, este foarte bine că v-aţi gândit la acest aspect. Iată câteva recomandări pentru a face mai uşoară parcurgerea de către copii, a acestei etape: - este important să li se explice copiilor că se despart adulţii, dar fiecare din ei va continua să rămână "mama" şi "tatăl" lor, dacă cei 2 doresc să se responsabilizeze în aceste roluri. - nu trebuie amestecaţi copiii în "răfuielile" soţilor, bunicilor, prietenilor....etc. De multe ori, unul sau ambii părinţi, sunt tentaţi să "cumpere" dragostea copilului, făcând diferite concesii de la reguli educaţionale stabilite anterior în cuplu, sau prin diferite daruri. - este inutil să se afecteze gratuit imaginea "celuilalt" părinte. - stabilirea şi respectarea unor reguli clare legate de şcoala, timp petrecut cu fiecare părinte, sau însuşirea unor deprinderi specifice vârstei, va da copilului un sentiment de stabilitate, de securizare emoţională şi fizică. - recomandăm apelarea la ajutorul unui psihoterapeut. Se face atunci o consiliere specifică situaţiei existente, atât pentru cuplu, cât şi pentru copil/ copii. Se vor determina mecanismele de apărare şi de acţiune a fiecăruia în astfel de situaţii...de criză, se poate decela instalarea unor eventuale blocaje ce pot fi rezolvate din timp. Se va diminua astfel trauma produsă de despărţire (este o suferinţă, chiar dacă este parcursă de comun acord), se evită accentuarea unor conflicte interioare sau sentimente de vinovăţie nejustificate.

Marian Bratu 14.02.2017
Multumesc mult, este impotant sa stim ca uneori nu suntem constienti de acest blocaj, am suferi mai putin si noi si partenerii nostri. Cum se poate trece peste acest blocaj?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 14.02.2017
Pentru a depăşi acest blocaj cel mai bine este să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut. Este important să se determine cauzele ce v-au adus în acel punct , ce resurse aveţi, şi să fiţi ajutat să mobilizaţi acele resurse.

Marian Bratu 12.02.2017
Buna seara, cum putem sti daca o persoana este indisponibila afectiv? Multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.02.2017
Buna dimineata, avem mai multe situatii in care putem afirma ca cineva este indisponibil afectiv: - o persoana casatorita, chiar daca afirma ca relatia de cuplu in care se afla este „dezastroasa”. Faptul ca nu a divortat, arata ca inca nu este separata emotional de partener/partenera. - persoane proaspat divortate sau in proces de divort, sau la mai putin de 1 an de la decesul partenerului. Intotdeauna, dupa o separare, este nevoie de timp de stat cu sine, de intrare in contact cupropria tristete, furie, dezamagire, constientizare si...iertare. Numai dupa un profund travaliu personal se poate constientiza cu adevarat experienta traita, cauzele reale si se pot activa noile resurse pentru a merge...mai departe. - disponibilitatea cresuta de a relationa mai mult in „virtual” (retele de socializare) si mai putin in plan „real”. - tendinta de a „fugi” din relatii in momente de dificultate sau de puternica intimitate. In ambele situatii este nevoie de deschidere emtionala pentru a le gestiona. - relatia de dependenta cu parintii, nesepararea de familia de origine. Este posibil insa ca o persoana sa nu fie constienta ca este indisponibila afectiv, sa fie tentata sa initieze o relatie, fara sa-si dea seama ca are acest blocaj

Monica Anghel 26.01.2017
Buna ziua.Ma numesc Monica,am 42 de ani si sunt asistent medical.Am avut o copilarie fericita, doi parinti care ma iubesc si m-au ajutat sa -mi indeplinesc visul de a deveni ,,asistenta''. In 1994 l -am cunoscut pe Iulian , cu 2 ani mai mare ca mine.A fost crescut doar de mama ,iar la 5 ani mama lui s-a recasatorit ,tatal vitreg consumand alcool si fumand (la inceput nu excesiv).Relatia cu tatal vitreg nu era prea buna ,se certau des pt ca Iulian nu suporta fumatul si alcoolul. La 18 ani Iulian a fost nevoit sa-si cunoasca tatal natural (avea nevoie de date pt Liceul de politie),astfel ca a inceput sa-l viziteze pe acesta si pe concubina sa.Mama si tatal vitreg s-au mutat la tara sa ingrijeasca o matusa batrana ,fara copii . Dupa 2 ani m-a cunoscut pe mine si dupa alti 2 ani ne-am casatorit.In acest timp ,nu am locuit impreuna doar ne intalneam.Dupa casatorie am locuit singuri in apartamentul socrilor (ne-a dat act pe casa).Toate bune si frumoase ,cu mici discutii care au culminat dupa un an cu o cearta zdravana , cu tipete din partea lui si in urma careia el a plecat sa se racoreasca ,iar eu la parinti .Eram hotarata sa ne despartim ,dar la insistentele lui si ale parintilor mei am ramas impreuna . Nu doream sa fac un copil cu el pentru ca stiam in sinea mea ca o sa-l condamn sa aiba o viata plina de certuri , o viata pe care nu mi-o doream pt copilul meu. Dar Dumnezeu l-a trimis pe Valentin dupa 7 ani . Am crezut ca o sa devina un tata responsabil (hobyul lui fiind calculatorul ,electronica) eu fiind ,,menajera '''.Relatia noastra a fost presarata cu numeroase discutii ,de cateva ori auzind si copilul de 13 ani . La ultima discutie copilul i-a spus sa nu mai tipe ,iar sotul meu i-a reprosat ca-mi tine mie partea . Copilul vede ca eu fac totul in casa ,am ajuns sa-i coordonez pe amandoi(cica sunt sefa).Pe langa toate astea soacra este vaduva de 11 ani iar de 7 ani are dementa Alzheimer si bineinteles ca tot eu ma preocup de ea (are angajata o fata din sat).De o perioada de timp ii reprosez sotului ca nu este ingrijit (tuns ,isi roade pielita de la unghii , etc) si nu ii convine . Duc munca de lamurire si cu Valentin sa nu mai roada unghiile ,sa invete mai bine.In plus am niste probleme de sanatate (spondiloza si lombosciatica si migrene ). Am ajuns sa ma retrag in cochilia mea ,sa stau si sa ma intreb daca merita sa mai stau in aceasta relatie ,daca nu-l afecteaza pe Valentin atmosfera tensionata dintre noi ?Va rog ca specialist sa-mi dati niste sfaturi ! Va multumesc anticipat .

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 26.01.2017
Buna seara, intr-adevar atmosfera din casa il afecteaza pe copil. Faptul ca isi roade unghiile este un semn de “auto-agresivitate” ce poate fi declansata de certurile din casa, la care el este expus. Copilul isi iubeste parintii, dar il tensioneaza ce se intampla, se creeaza conflicte interioare in el, carora nu le poate face fata prin manifestari agresive spre parinti, si atunci, inconstient se agreseaza pe el. Se pare ca in acest moment, in viata dvs. este mai mult un “consum”, fara supape de relaxare sau bucurie. Eu cred ca fiecare om are dreptul la bucurie, la valorizare, la a-si face viata frumoasa. Sfatul meu este sa veniti la cateva sedinte de terapie, pentru a descoperi ce v-a facut , cu adevarat sa intrati in aceasta relatie, in ce masura ea poate fi schimbata, si ce va face sa ramaneti in ea.

Bogdan Bratu 21.01.2017
Buna seara, ne puteti spune va rog, care ar fi cauzele psihologice ale manifestarii violentei in familie?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 22.01.2017
Buna ziua, pot fi multiple şi diverse cauze, eu am să dau câteva exemple acum, dar cel mai bine ar fi să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut, să se parcurgă un travaliu personal pe acest subiect, ce poate avea efecte în multe sectoare ale vieţii şi pentru mai mult timp. Iată câteva corelaţii pe această temă: ▬ copiii abuzaţi au un comportament agresiv faţă de alţi copii, dar şi unul provocativ şi agresiv chiar în relaţie cu adulţii; ▬ copiii agresaţi sunt mai puţin empatici cu alţi copii aflaţi în suferinţă, ei manifestând în astfel de situaţii anxietate şi uneori chiar furie; ▬ perpetuarea unei relaţii de cuplu în care există violenţă între parteneri poate fi explicată prin ataşamentul anxios extrem al celor doi: frica de singurătate îi poate determina pe cei doi să rămână în relaţie în ciuda disfuncţionalităţii şi toxicităţii evidente; ▬ traumele din trecutul propriu al unei persoane o pot împiedica pe aceasta să intre în contact cu situaţii asemănătoare din prezent; astfel devine de înţeles de ce unele mame (ele însele abuzate) sunt incapabile să reacţioneze când tatăl agresează copiii, căci a intra în contact cu agresivitatea suportată de copii ar însemna să se confrunte cu propria traumă; traumele neintegrate le transformă pe aceste femei în mame absente, blocate, chiar participante inconştient la trauma copiilor prin neimplicare; ▬ agresivitatea suportată în copilărie şi lipsa unei persoane „martor” care să spună că e rău ceea ce se întâmplă îl face pe cel care a trăit-o să se identifice la un nivel profund cu agresorul, ca modalitate de supravieţuire psihică; aşa se poate explica agresivitatea unei astfel de persoane ajunsă la maturitate; ▬ orice persoană agresată fizic sau psihic poartă în sine atât rolul de victimă, cât şi pe cel de agresor, de aceea comportamentul agresiv e o variantă atât de accesibilă pentru cei abuzaţi.

Cristina Bunas 23.11.2016
Buna dimineata, cum stii sigur ca esti dependent de cineva? Care ar fi cauzele?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.11.2016
Buna ziua, poţi spune că ai ajuns să dezvolti o anumită dependenţă de cineva, când absenţa acelei persoane te face să suferi, te tulbură, te dă peste cap. Te simţi nefericit. Dependenţa, are în spate, procesul prin care " te agăţi" de ceva, cineva. Ca substrat psihologic, te agăti, deoarece exista un "gol" afectiv, o insecurizare emoţională sau chiar materială, o stimă de sine scăzută sau teama de eşec...etc. Pot fi multe cauze, unele de acum, sau din trecut...copilărie, adolescenţă. De exemplu, o fata care nu a vut o relaţie f. bună cu tatal, şi-a dorit ca aceasta să-i arate că o iubeşte, dar nu a primit acest răspuns. Devenind matură, se poate " agăţa" de diverşi bărbaţi, proiectând acea dorinţă, inconştient- " vreau neapărat ca tata să mă iubească". Pe de o parte va cere continuu atenţie şi dovezi că este iubită, că este importantă pentru acel barbat, şi pe de alta parte, este posibil să înceapă să facă tot felul de compromisuri pentru a menţine relaţia. Poate renunţa la nevoile ei, la vise, la încrederea că poate merge mai departe şi singura. "Copilul " din ea va spune- "eu sufăr, sunt profund nefericită, sunt dependentă emoţional". Acelaşi lucru se poate întampla şi cu un bărbat.

Arabela Mihai 03.11.2016
Buna ziua, de ce suntem dependenti de o persoana? Cum ne putem elibera?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.11.2016
Buna dimineata, pot fi multe motive. În general, într-o relaţie de dependenţă, afecţiunea este amestecată cu frica. Poate fi o teamă de singurătate, de a fi respins, sau chiar frică de persoană respectivă, deghizată în „vreau să ajut”, „cred că se poate schimba”, „avem atâtea amintiri împreună..” Alteori, dependenţa este susţinută de diverse „beneficii secundare”, precum existenţa unui anumit statut, imagine socială sau confort. Este important să vă daţi seama ce se întampla în cazul dvs., Pentru susţinere, puteţi apela la ajutorul unui psihoterapeut.

Pavel 18.02.2015
Cum putem sa ne controlam furia? Sotia mea imi spune mereu ca nu stiu sa ma controlez.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 19.02.2015
Furia, este o stare de " extremă iritare", în care se pierde stăpânirea de sine. Înainte de a ne propune " să o controlăm", este important de aflat ce o declanşează, în ce contexte se manifestă de obicei? Insăşi faptul că vă puneţi acum această problemă este un pas important.Vă propun să staţi câteva momente relaxat, în contact cu dvs., dacă se poate să fiţi singur în cameră, şi să vă răspundeţi la următoarele întrebări: ● Ce înţeleg eu prin " a fi furios"? ● Ce semnale îmi dă corpul meu atunci când sunt furios? ● Ce mă face de fapt să devin furios? ● Cum îmi exprim de obicei furia? ● Cum mă simt în mijlocul unui moment de exprimare a furie? După ce v-aţi răspuns la aceste întrebări, eventual în scris, încercaţi să răspundeţi la ele, în gând, şi atunci când simţiţi că începe să se manifeste un episod nou de "furie". Comparaţi apoi răspunsurile din cele 2 cazuri, şi sunt convinsă că veţi găsi metode să depăşiţi într-un mod sănătos acele clipe.

Cristian 14.02.2015
Buna dimineata, ca să mă exprim mai concret, in adolescenţa târzie, din motive cu totul aleatorii, grupul „high” din orăşelul meu natal, nu m-a mai acceptat, pierzând eu ocazia de a participa la discuţiile şi petrecerile lor. Viaţa mi-a oferit însă altceva. Când o uşă se închide în faţa ta, nu strică să te uiţi împrejur, unde sigur alta ori altele se întredeschid. Trebuie doar să rămâi în standby, să nu te închizi şi tu. Aşadar, am ajuns într-un grup de oameni şi ei respinşi de societăţile high. Unii dintre ei, departe de a fi vedetele intelectuale ale unei şcoli, mai degrabă „oi negre”. Datorită lor am aflat că pot face faţă vieţii în natură, că am picioare zdravene pe care mă pot bizui. Am învăţat să culeg doar atât cât pot mânca, să ascult, să privesc, să simt, să miros şi să respect pădurea. M-am văzut – cu ochii lor – un tovarăş demn de încredere, cu care poţi drumeţi prin locuri sălbatice „până la capătul pământului”. Am aflat ceva despre motivele care îi mobilizau pe aceşti oameni să întreprindă acţiuni pentru care „lumea bună” îi eticheta drept „ciudaţi”. Asta ar insemna că am fugit de a " lupta" de "a da piept cu greutăţile", mi se reproşeaza acest lucru în relatia de cuplu?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 16.02.2015
Nu, nu înseamnă neapărat asta. Din contră s-ar putea spune că aţi aflat ceva nou despre dvs. de fiecare dată, ati descoperit că puteti face lucruri la care poate credeati că nu aveti acces, ati trăit roluri pe care poate nu le înţelegeati până atunci, pentru că erau jucate - de ceilalţi, de cei din altă lume. Este important însă cum aţi parcurs acele etape, care au fost atunci motivaţiile, intenţiile şi urmările.Este posibil ca ceea ce "vi se reproşează în relaţia de cuplu", să aibă legătură cu altceva, încercaţi să mergeţi la câteva şedinţe de psihoterapie.

Bianca 26.01.2015
De multe ori ne straduim sa sustinem pe cineva, sa-l salvam din diferite incurcaturi, din iubire, dar vezi ca acea persoana nu se schimba, greseste mereu . Cand trebuie sa te opresti din asta, sau poate cumar trebui sa faci sa nu mai continui " sa salvezi" pentru ca incepi sa suferi?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 26.01.2015
Salvarea cuiva este un eveniment nu un process. Te-am salvat odata şi apoi tu conştientizezi ce ai greşit şi faci un efort sā te schimbi, sā dovedeşti că ai învăţat acea lecţie şi îţi doreşti să nu o mai repeţi. Deci, într-adevăr aici există o problemă a celui ce greşeşte, dar şi a " salvatorului". Gândiţi-vă ce vă face să intraţi atât de uşor ( pare ceva repetitiv) în rolul de " salvator"? Atunci când cel pe care îl ajutaţi continuă să greşească , dumneavoastră intraţi, aşa cum spuneţi, în suferinţă, normal, deoarece sunteţi de fiecare dată cea care face eforturile şi care are anumite aşteptări. De fapt din "salvator" deveniţi " victima". Vă recomand să apelaţi la ajutorul unui psihoterapeut, să aflaţi de ce intraţi repetitiv în rol de " salvator" şi de ce acceptaţi rolul de " victimă".

Delia 21.01.2015
Buna seara, eu si sotul meu am locuit 15 ani in Canada, ne-am intors in tara din cauza stresului f. mare pe care il aveam acolo. Aici ne-am gasit amandoi locuri de munca care ne plac, putem trai decent fara acea presiune si oarecare nesiguranta pe care o aveam in Canada. Au inceput insa sa apara probleme intre noi, cand ne-am hotarat sa ne intoarcem ne doream si un copil, dar acum sotul nu mai pare asa entuziasmat. Care pot fi cauzele acestor probleme, in Canada eram foarte uniti?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 21.01.2015
Cauzele pot fi diverse. Ȋn Canada eraţi foarte uniţi în faţa unor greutăţi, trebuia să găsiţi împreună soluţii pentru a face faţă acelor presiuni. Poate că acum, pe fondul acestei destinderi, au ieşit la suprafaţă alte subiecte, ce nu au fost conştientizate atunci sau poate nici nu s-au manifestat în acele contexte. Cel mai bine este să parcurgeţi împreună câteva şedinţe de psihoterapie de cuplu.

Viorel 21.01.2015
Buna seara, eu nu stiu daca nu cumva imi creez niste dependente de anumite femei, pentru ca imi doresc sa fie tot timpul cu mine, nu sunt gelos, doar vreau sa stea cu mine, sa lucram impreuna, sa facem curat impreuna...etc. Vine un moment in care mi se spune ca " o sufoc".Ultima prietena mi-a spus ca trebuie sa ma maturizez. Eu iubesc, ce poate fi gresit ca vrei sa petreci mai mult timp cu persoana respectiva.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 23.01.2015
Este cam greu să vă răspund aici, în cateva cuvinte. Da, e normal să petreci mai mult timp cu o persoană pe care o iubeşti, dar este foarte important ce se întâmplă în acele momente, cât de mult este implicat fiecare în a dărui, cât de mult sunt acele clipe constructive, suportive pentru amândoi sau poate numai pentru unul singur. Iubirea imatură spune: te iubesc pentru că am nevoie de tine, iar Iubirea matură : am nevoie de tine pentru că te iubesc. Cateva şedinţe de psihoterapie v-ar ajuta cu siguranţă să constientizaţi mai bine ce se întâmplă.

Denisa 14.01.2015
Buna seara, sunt intr-o relatie de 2 ani cu un barbat caruia i-a murit prietena acum 3 ani. El vrea sa ne casatorim, dar nu cred ca este bine, spune din cand in cand "X ( vechea prietena), obisnuia sa faca..." sau " deobicei X...". Eu nu vreau sa iau locul altcuiva, ma intreb daca ma vede cu adevarat. El spune ca da ca numai pe mine ma iubeste, dar cred ca sunt probleme de care nu este nici el constient. Ce se poate face?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 15.01.2015
Este indicat ca prietenul dvs. să apeleze la ajutorul unui psihoterapeut. Pot fi într-adevar subiecte de care nu este foarte conştient sau nu le poate gestiona şi nu este foarte bine să vă căsătoriţi acum,pe suportul acestor probleme.Aţi intuit foarte bine.

Dorel 12.01.2015
Buna ziua, am 46 de ani, sunt casatorit de 10 ani si am vrut de multe ori sa divortez, am primit multe semne, chiar de la inceput ca aceasta casatorie nu este buna, dar nu am reusit sa iua o decizie clara. Nu avem copii, am adoptat un copil, dar nu sunt fericit, de fapt cred ca nu suntem fericiti. Am momente in care sunt agresiv, apoi ma simt vinovat si fac compromisuri, ma enervez iar pe mine si tot asa....Eu si sotia avem o societate ina carei activitate ne-am implicat mult, merge bine si cred ca acest succes financiar ne-a dat pana acum senzatia ca " suntem bine". Locuim si intr-un oras mic in care atrebuit sa pastram aparentele unei ralatii reusite. Nu este asa si cred ca toate frustrarile adunate ies la suprafata, sotia s-a imbolnavit de cancer, eu cred ca din cauza lipsei iubirii din casnicie.In timpul acestei casnicii am mai avut relatii extraconjugale, desi sotia este o persoana ce m-a controlat tot timpul. Cred ca le faceam ca sa mai evadez, sa ma mai incarc cu altceva. Nu inteleg de ce in atatia ani nu am fost in stare sa divortez, a fost un amestec de frica de consecinte, frica, orgoliu si incapatanare, si ma intreb ce sa fac acum? Imi puteti da un sfat?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.01.2015
Poate că până acum nu aţi acordat atenţie suficientă adevărului din casnicia dvs. Poate nu aţi considerat importantă acea " lipsă a iubirii", sau poate vârtejul activităţii în societatea pe care o aveţi şi nevoia de susţinere a unei imagini au fost mai mari. Ajutorul unui psiholog vă va prinde bine în acest moment.

Dorel 12.01.2015
Am fost la un psiholog barbat, aproape 6 luni, dar nu am abordat aceasta problema a casniciei, cred ca nu am vrut sa o recunosc, sau poate am crezut ca daca rezolv altele se va rezolva si aceasta.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.01.2015
Dacă nu aţi abordat subiectul căsniciei este ca şi cum aţi fugit tot timpul de aceasta problemă. Abordaţi clar, direct acest subiect acum, cu acelaşi psihoterapeut sau programaţi-vă la noi la clinică.

Georgiana 02.01.2015
Buna seara,eu si sotulmeu suntem casatoriti de 9 ani s avem un copil de 5 ani si jumatate.in ultimii 3 ani relatia a inceput sa se tensioneze si acum se intampla sa ne certam si in fata copilului.Ultima data baiatul a strigat la noi spunand ca nu mai vrea sa ne vada pe niciunul. Sotul vrea sa divortam dar eu nu vrea de dragul copilului, vreau sa creasca cu un tata. Imi puteti spune cum ar fi mai bine sa procedez?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.01.2015
Noţiunea de tată, de părinţi, implică nu numai componenta biologică, ci şi una afectivă, care este de cele mai multe ori mai importantă in cazul creşterii unui copil. Se pare că soţul nu mai are aceasta disponibilitate alături de dvs. Spuneţi că relaţia se deteriorează de 3 ani, şi acum certurile au loc în faţa copilului, deci conflictul pare să devină mai puternic decât ...grija pt copil. Este clar că în acest moment băiatul este afectat de aceste discuţii. Din ce am văzut eu până acum în practică, de multe ori, în spatele " de dragul copilului", se aflau temeri, orgoliu, egoism sau chiar laşitate, uneori neconstientizate.Cred că cel mai bine este să mergeti la câteva şedinţe de psihoterapie individuale şi eventual de cuplu daca şi soţul este de acord.

Vladimir 20.11.2014
M-am indragostit acum 6 ani sau asa eram convins si ne-am casatorit foarte repede. Avem o afacere impreuna si ne-am concentart mult in acesti ani pe acest subiect. Acum am intalnit o alta femeie cu care simt ca impartasesc foarte multe lucruri la nivel spiritual, afectiv, Sotia mea este frumoasa, desteapta, dar nu are o deschidere catre aceste lucruri, parintii ei au fost preocupati numai de latura materiala, si de imaginea pe care trebuie sa o arate lumii. As vrea sa divortez, imi este si frica ( sotia este razbunatoare) si as vrea sa ma conving ca este bine sa fac asta. Cum pot sti daca am fost indragostit acum 6 ani sau sunt acum?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 20.11.2014
Experienţa îndrăgostirii nu este un act de voinţă, nu poţi hotărâ..."acum ma îndrăgostesc, sau...acum sunt cuminte". Ba din contră, se poate întâmpla atunci când crezi că eşti cel mai puţin pregătit pentru asta, sau în cea mai nepotrivită perioadă a vieţii tale. Ideal este să reprezinte implinirea dorinţei reale, ancestrale, de a iubi şi a fi iubit. Se poate întâmpla însă, ca la nivel mai mult sau mai puţin conştient, oamenii să aibă impresia că s-au indragostit. De fapt, să fie numai o ambiţie de a cuceri pe cineva, sau dorinţa de a pleca dintr-o altă famile (context), nevoia de ajutor într-un anumit moment din viaţă sau de un anumit statut, sau pur şi simplu teama de a fi singur. Ȋncercati să vă daţi seama care a fost " vectorul purtător" al dragostei dumneavoastră cu 6 ani în urmă şi care este acum? Pe de altă parte însă, cum este să stai lângă o persoană de care de fapt îţi este frică, cum este să-ţi controlezi fiecare gest sau cuvânt, să nu " dai de bănuit" ? Va merita ca la un moment dat, să mergeţi la câteva şedinţe de psihoterapie, să aflaţi ce v-a determinat să vă căsătoriţi cu o femeie de care vă este frică, ce v-a făcut să staţi 6 ani în această relaţie, si ce vă face acum să vă puneţi cu adevărat problema acestei iubiri.

Nicoleta 12.11.2014
Buna ziua, Am 37 de ani , casatorita de 14 ani , 1 copil . Anul trecut inainte de Craciun , dragostea ,pe care o credeam perfecta si pura de 22 de ani, inca de copii , s-a patat cu o infidelitate de-a sotului cu o alta femeie .O pot numi relatie nu aventura , am avut un soc imens am avut chiar ganduri sinucigase ,am facut o depresie de toata frumusetea, am slabit 15kg intr-o luna ...cumva mi-am gasit puterea de a lupta pentru ceea ce imi doream ,ne-am refacut relatia incet si cu rabdare punand pe " masa" toate motivele care au dus la dezastru din viata noastra , pot afirma ca acum parca suntem mai indragostiti ca la inceput ....darrrr si daca a trecut un an inca mi-e frica sa mai am incrderea orbeasca pe care am avut-o inainte si simt ca asta ma afecteaza ...cum as putea scapa de aceasta frica ???

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.11.2014
Sunt convinsă că nu vă este uşor, pentru că şocul a fost puternic şi se pare că v-a afectat inclusiv pe plan fizic. Este important însă să vă gandiţi la tot ce a adus frumos sotul dvs. în această relatie, în tot acest timp, la toate clipele minunate pe care le-ati trăit împreună. Este ca şi cum " spălaţi" acest prezent cu energia luminoasă a iubirii pe care aţi trăit-o şi care se pare că dăinuie încă. Menţinerea unei atitudini de neîncredere nu va face decât să " de-a putere" acelui episod ce v-a produs suferinţa. Faptul că soţul v-a înşelat a fost poate un eveniment sau un întreg proces? Ce anume să fi provocat totul, adică a existat ceva în interiorul sau în afara lui ce a determinat anumite acţiuni, a existat o anumită motivaţie? Care ar putea fi consecinţele şi ce preţ este pregătit fiecare să plăteasca acum sau pe termen lung? Unele lucruri se vindecă în timp, pentru că fiecare structură a noastră ( fizică, psihică sau sufletească) are propriul său ritm de refacere. Acordaţi-vă unul altuia clipe de iubire si bucurie, pentru ca pur şi simplu vă iubiţi, fără să vă gândiţi...cât va mai dura. Vă recomand totuşi să apelaţi şi la câteva sedinţe de psihoterapie.

Manuela 05.11.2014
Buna dimineata, este posibil ca cineva sa te manipuleze inducandu-ti sentimente de vinovatie? Am divortat de 6 luni, slabisem 10 kg in 2 luni,ajunsesem sa am atacuri de panica, pentru ca sotul meu ma critica mereu, ma facea vinovata pentru o multime de lucruri cu care nu aveam legatura, nu mai reuseam sa fac ce imi doream sau sa am grija de mine. Privind acum in urma, mi-am dat seama ca intr-un fel m-am simtit tot timpul manipulata.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.11.2014
Da, aceasta este o forma de manipulare. Se întalnesc cel mai des, astfel de tactici manipulative: ● a flata şi a seduce- să placi şi să flatezi ca să fii apreciat. ● a devaloriza- un umor devalorizator, însoţit de fraze scurte ce dovedesc inteligenţă si cultură, nu este decât o tristă metodă de manipulare, fără eficacitate în rezolvarea problemelor. ● a combina- totul constă în a întoarce " regulile" jocului. ● a învinovăţi- arma este vinovăţia, se exploatează tradiţii, convingeri cu un aer de salvator şi eventual se adaugă.." sunt ingrijorat pentru tine..", " fac asta pentru binele tău..". Gradul cel mai înalt este să-l facă pe celălat să se simtă vinovat de propriile sale sisteme de valori. ● a înrobi- conştiinţa sa încărcată îl împiedică pe manipulator să pună punctul pe I în mod onest, cănd situaţia o cere, simte nevoia să înrobească, să folosească practici indirecte. V-am dat cateva exemple, poate vă ajută să identificaţi eventuale cauze datorită cărora fostul dvs. soţ apela la manipulare. Este foarte bine că v-aţi dat seama de ce s-a întamplat, pe viitor veţi recunoaşte din timp acest tip de comportament.

Denisa 01.11.2014
Sotul meu imi spune ca sunt prea posesiva, ca il controlez mereu si gelozia nu este iubire. Este adevarat ca uneori daca nu imi raspunde la tel. sun soferul sau persoanele cu care urmeaza sa se intalneasca, dar vreau sa ma asigur ca este bine, si da, nu vreau sa mai stea mult in preajma fostilor prieteni care au relatii cu mai multe femei. Imi spune ca daca nu ar fi atat de las si comod ar fi divortat de mult. Totusi, cred ca daca nu esti cu ochii pe un barbat ti-l ia altcineva. Este gresit asta? Ar putea divorta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 02.11.2014
Ȋn primul rảnd ar fi de admirat sinceritatea soţului dvs. şi dacă a rostit aceste cuvinte în acest context, s-ar putea să le putem califica drept "un act de curaj". Totuşi, nu cred că este bine să vă bizuiţi pe rezistenţa în timp a acestor 2 "obstacole". Şi comoditatea şi laşitatea, s-ar putea să primească la un moment dat...din cine ştie ce direcţie, un impuls, o licărire de curaj. Gelozia este de fapt frică ( şi ar trebui văzute cauzele mai profunde ale acestei frici). De ce altfel ai vrea să deţii controlul dacă nu din teamă. Dar asta înseamnă că nu aveţi încredere în dvs., în trăinicia acestei relaţii, în existenţa acelei legături unice de iubire, ce uneşte 2 persoane, dincolo de ambiţii, de interese de moment sau chiar de temeri. Iubirea nu-l reţine pe celălalt cu forţa, nu-l şantajează, nu ia ostatici, nu "leagă oamenii de calorifer", soptindu-le duios " Te iubesc". Şi apoi, cảta consideraţia poţi avea pentru un bărbat în care nu ai încredere? Relaţiile în care posesivitatea este activată, sunt relaţii de luptă. Deci...cu cine vă luptaţi de fapt...pentru cảt timp...şi care credeţi că vor fi învingătorii?

Valentina 26.10.2014
Suntem casatoriti de 2 ani si relatia noastra merge destul de bine. Totusi sotul meu are multe idei rigide preluate de la parinti. Stiu ca este important mediul in care am trait, dar cum as putea sa-i schimb acele pareri?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 27.10.2014
Ȋn primul rảnd, trebuie să acceptaţi faptul că...noi nu putem schimba pe nimeni, oamenii nu se schimba decảt dacă ei înşişi doresc asta. Pe de altă parte, importanţa sistemului de credinţe al familiei este foarte mare, uneori poate fi valorizat ca un fel de " mit". Dacă acele idei nu sunt susţinătoare într-o relatie, cu siguranţă au produs efecte perturbatoare şi în famila lui de baza. Ajutaţi-l pe sotul dumneavoastra să descopere, să întrerupă şi, eventual să schimbe regulile „jocurilor” lor, adică ale dinamicii relaţionale pe care s-au bazat disfuncţiile familiei sale iniţiale. Fiti motivată însă de dorinţa sinceră de a aduce mai multă înţelegere, mai multă iubire şi armonie şi mai putin de a " demonstra" greseli. Nu uitati totuşi că sotul dumneavoastră, ca si oricare dintre noi, a considerat la un moment dat că acea familie i-a fost poate susţinătoare, şi constient sau nu, va face tot ce este posibil pentru a menţine echilibrul care i-a permis să existe .

Violeta 21.10.2014
In ce masura poti spune ca esti " dependent" de cineva ? De ce devenim dependenti de persoane?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 21.10.2014
Poţi spune că ai ajuns să dezvolti o anumită dependenţă de cineva, cand absenţa acelei persoane te face să suferi, te tulbură, te dă peste cap. Te simti nefericit. Dependenţa, are în spate, procesul prin care " te agăţi" de ceva, cineva. Ca substrat psihologic, te agăti, deoarece exista un " gol" afectiv, o insecurizare emoţională sau chiar materială, o stimă de sine scăzută sau teama de eşec...etc. Pot fi multe cauze, unele de acum, sau din trecut...copilărie, adolescenţă. De exemplu, o fata care nu a avut o relatie f. buna cu tatal, şi-a dorit ca aceasta sa-i arate ca o iubeste, dar nu a primit acest raspuns. Devenind matura, se poate " agăţa" de diverşi bărbaţi, proiectand acea dorinţa, inconştient- " vreau neapărat ca tata să mă iubească". Pe de o parte va cere continuu atenţie şi dovezi că este iubită, că este importantă pentru acel barbat, şi pe de alta parte, este posibil să înceapă să facă tot felul de compromisuri pentru a menţine relaţia. Poate renunţa la nevoile ei, la vise, la încrederea că poate merge mai departe şi singura. " Copilul " din ea va spune- "eu sufăr, sunt profund nefericită, sunt dependentă emoţional". Acelaşi lucru se poate întampla şi cu un bărbat. Este un subiect ce nu trebuie lăsat nerezolvat, pentru ca influenţeaza în timp multe aspecte din viaţa, nu numai sfera relaţiilor de cuplu.

Adriana 18.10.2014
Buna seara, urmeaza sa ma casatoresc peste cateva luni. Acum relatia noastra este buna, dar sint cateva subiecte care nerezolvate, mi-e teama ca vor aduce probleme in timp. Eu sunt convinsa ca intr-o relatie amindoi trebuie sa faca schimbari, dar viitorul meu sot spune ca el asa este si nu se poate schimba. Ce ar trebui sa fac, ma ingrijoreaza, nu as vrea sa divortam dupa ceva timp?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 19.10.2014
Este adevărat, într- o relaţie amảndoi trebuie să facă în timp anumite schimbări, deoarece relaţia este dinamică, evoluează, se transformă. Este foarte bine ca aţi discutat acum aceste aspecte cu viitorul soţ. Puteţi sa-i dati cateva exemple de situaţii in care s-ar putea să fie nevoit să se schimbe , de exemplu venire unui copil provoacă schimbări de atitudini, obişnuinţe, etc. Puteţi de exemplu să apelaţi la o metafora- pt a face o prăjitură cu un anumit gust şi aspect, se urmează o reţeta în care se pun anumite ingrediente în proporţiile respective şi rezultatul este prajitura respectivă. Dacă vrem ca prajitura să aibă alt gust, altă aroma etc. trebuie să modificăm reteta iniţiala, fie schimbăm din ingredient , fie din cantitati şi astfel rezultă o altă prăjitura, diferita de cea iniţiala. Aşa este şi în relaţii. Făcảnd aceleaşi lucruri vom ajunge la acelaşi rezultat . vrem să schimbăm rezultatul, trebuie să schimbăm ceva din ce punem în relaţie. Se poate de asemenea sa apelaţi la ajutorul unui psiholog ca şi mediator in clarificarea acestui subiect.

Daniel 14.10.2014
Este posibil ca o tulburare de dinamica sexuala sa aiba cauze psihologice?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 14.10.2014
Da, este posibil. Vă voi da un exemplu - acum cảţiva ani a venit la cabinet un tảnăr de 26 de ani cu o astfel de problemă. Fusese trimis de medicul de familie. Tảnărul terminase masterul şi dorea să se căsătorească cu o fată cu care era în relaţie de aproximativ 2 ani. Ȋn timpul şedintelor de terapie, a conştientizat faptul că întotdeauna, în momente importante din viaţă, mama lui i-a spus de fiecare dată " Nu poti... Nu vei putea..". Tatăl murise cảnd el avea 7 ani şi mama care l-a crescut singură,si plină de intenţii bune, sperảnd că aşa îl face să se mobilizeze, spunea mereu " Nu poţi să intri la liceul..." "Nu ai să poţi să iei examenul..." Nu ai sa reuşesti să intri la master..." Tảnărul stătea acum cu mama şi nu avea curajul să inchirieze sau să cumpere ceva, deşi lucra la o societatea unde era apreciat şi avea un salariu bun. Deci acele " NU POTI.." au acţionat, în plan inconşient, în mai multe direcţii.

Daniel 14.10.2014
Si dupa aflarea acestor informatii, problema s-a rezolvat?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 14.10.2014
După aflarea cauzelor, am mai făcut căteva şedinte de psihoterapie pentru ieşirea din " tiparul" creat de mama, şi apoi, da, problema s-a rezolvat.

Magda 12.10.2014
De ce trebuie la un moment dat sa renuntam la anumite lucruri din viata noastra, sa te detasezi, sau sa se te desparti? Stii, simti ca nu te mai ajuta, ca nu te mai reprezinta sau nu esti fericit cu ele, dar de ce nu poti merge mai departe asa, despartirea este uneori dureroasa.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 13.10.2014
Atunci cảnd noi am intrat în anumite contexte, eram animaţi de anumite dorinţe, de multe ori dorinţe aparţinảnd acelui moment din viaţa noastra. Am observat însă, mai ales in cazul terapiilor de cuplu, că "a merge mai departe asa" a adus de fapt mai multă suferinţă. Deci chiar dacă pentru un moment exista şi frică şi durere, de fapt îţi acorzi o şansă noua şi ţie şi celor de lảngă tine. Durerea despărţirii este normală, s-au creat pảnă atunci anumite ataşamente, a existat un tip de implicare. Este mai important însă să conştientizaţi ce v-a făcut să intraţi în acea relaţie şi să intelegeţi ce s-a intảmplat de fapt în timp.

David 12.10.2014
Multumesc!

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.10.2014
Să vă fie de folos !

David 10.10.2014
Cum stim daca ceea ce simtim este iubire sau datorie? Cum stim cand se termina una si incepe cealalta?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 12.10.2014
Este o intrebare grea, iar răspunsul este dificil de dat, pentru că nu putem generaliza. Ar fi bine să discutăm, în cabinet, pentru a vedea in cazul dumneavoastră, concret, ce se întảmplă. Iubirea este o manifestare a afectivitaţii, iar datoria este o obligatie, o achitare " de conturi". Nu pot să spun că Iubirea s-a transformat în Datorie, un sentiment nu se poate transforma ...în obligatie. Noi nu avem emoţii pentru că ...ne impunem să le avem, sau pentru că ni le impune legea. Nici datoria nu se poate transforma in Iubire, niciodată nu se va putea ca o obligaţie să-ţi trezească...afectivitate. Deci , de fapt, este posibil " să se dilueze" iubirea şi ....ramane datoria! Si atunci se fac lucruri pentru că trebuie, pentru că ..."aşa este viaţa", pentru ca ..."aşa se spune", sau pentru că există anumite temeri.

Vladimir 09.10.2014
Ce sanse sunt ca venind la o terapie de cuplu eu si sotia mea, sa ne impacam?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 10.10.2014
O terapie de cuplu nu îşi propune nici să vă împace, nici să vă despartă. Se pleacă de la premiza că atunci când se vine la terapie, există deja un blocaj de comunicare în cuplu. Terapia are ca scop să ajute fiecare partener să conştientizeze ce se întâmplă acum, cum s-a ajuns în acest impas şi ce se poate face. Deciziile însă aparţin în totalitate celor 2 parteneri. Deci, în urma unei terapii de cuplu, cu siguranţă veţi afla mai multe, vor fi clarificate anumite aspecte, dar ce anume veţi alege la final, este decizia fiecăruia.

Marius 08.10.2014
Buna ziua, de ce nu reusim intotdeauna sa actionam, sa facem schimbarile necesare? Stii ce trebuie sa faci, esti contient ca ti-ar fi mai bine, dar nu treci la fapte.

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 09.10.2014
Pot fi mai multe motive: - comoditate- se poate să vă simţiţi oarecum confortabil în acea situaţie, să vă fi gandit că aveţi anumite avantaje, care pe moment, vă sunt suficiente. Mai puteti amảna momentul deciziei... - superficialitate- poate nu aţi considerat că acele schimbări erau importante, pe principiu.. "se poate trăi şi aşa.." sau " toată lumea face la fel..". Problema este că evolutia în sine presupune să faci schimbări, în tine şi în toate aspectele vieţii tale. - incăpăţảnare- rezultată de obicei în urma unor suferinţe afective din copilărie, sau ca adult, în urma unor frustrări legate în special de relaţia cu o autoritate. De fapt, atunci cảnd cred că această " opoziţie" îi face să se simtă "liberi" , persoanele respective se încorseteaza mai mult ...în propriile " lanţuri". - frica- există o frică de schimbare, de consecinţele schimbării sau de " gura lumii". - blocaj la nivel psihic sau afectiv ce trebuie găsit şi rezolvat Este important să vedeţi ce se întamplă în cazul dumneavoastră, şi să fie identificate cauzele datorită cărora apelaţi la un anumit comportament.

Valentina 07.10.2014
Buna dimineata, de ce ne este atat de greu sa acceptam un adevar, chiar daca, intr-un fel te asteptai sa fie asa?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 07.10.2014
Deseori, ne este greu să acceptăm un adevăr care ne "zguduie" o credinţa, ne risipeşte o iluzie, sau ne încurcă împlinirea unei dorinţe. Nu este uşor să accepţi că cineva este Zmeu, când tu ai fost convinsă că este Făt- Frumos, nu este uşor să te împaci cu ideea că ai greşit când ai luat o anumită decizie, că te confrunţi cu un eşec într-un anumit aspect al vieţii tale. Atunci când se "instalează" o anumită credintă, apare o stare de securizare, de confort. Când această stare începe să fie zguduită, se declanşează mecanisme de apărare conştiente sau inconştiente, ce "luptă" pentru menţinerea stării iniţiale. Ce anume face însă ca acele mecanisme să se activeze într-un anumit context, sau cu o anumită forţă, este ceva ce trebuie descoperit în timpul unor sedinţe de psihoterapie.

Daniela 05.10.2014
Poate un copil să umple golul unei căsnicii?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 05.10.2014
Cu siguranță NU! "Golul" a fost creat într-un anumit context, sau poate a existat de la începutul relației, dar nu a fost sesizat din cauza entuziasmului, a intereselor momentane, vacanțe...etc. A crede că un copil poate umple acel "gol", echivalează cu a-l investi cu rol de "salvator" al relației. Copilul vine însă cu propriul său bagaj de aptitudini, cu propriul său "program" de viață. El nu a existat când a apărut golul. Deci pentru umplerea lui, trebuie găsite şi rezolvate adevăratele cauze. S-ar putea ca un timp după naşterea copilului, cei doi parteneri, focusându-se pe această experiență nouă, să aibă senzația că fac din nou ceva împreună că există o comunicare. Dar "golul" va reapare în timp, pentru că el trebuie "umplut" cu ceea ce lipseşte cu adevărat.

Daniela 04.10.2014
De ce o relație de cuplu merge bine la început şi apoi apar multe probleme, certuri, conflicte?

Psiholog KOSINA ANCA DANIELA 04.10.2014
Nu este întotdeauna aşa, dar într-adevăr, sunt situații în care ceea ce a fost frumos şi "roz" la început, îşi pierde în timp "strălucirea". În primul rând, la început, există în general o perioadă în care fiecare partener dă ceea ce are el mai bun, vrea "să-l convingă" pe celălalt, îşi doreşte să dezvolte relația. În timp, contextul în care cei 2 au început relația, se schimbă, apare un copil, se schimbă un loc de muncă...etc, deci se ivesc alte tipuri de experiențe cărora cuplul trebuie să le facă față. Orice tip de experiență mobilizează la fiecare anumite calități, sau anumite...umbre. Ele nu au putut fi văzute la început, când nu a existat nimic care să le "activeze", sau au fost văzute, dar nu li s-a dat prea mare atenție. Însă orice tip de experiență, dacă este abordată cu discernământ şi bune intenții, aduce cu siguranță o clarificare, o schimbare, o evoluție. Nu trebuie uitat însă că fiecare relație, are propria sa istorie de viață şi aşa trebuie abordată, fără generalizări.

Programare online